Între moft și tandrețe

Lecția de tenis se întâmplă într-un algoritm știut de exerciții, doi câte doi copiii joacă pe rând, răstimp părinții și bunicii țin dialoguri pe teme dintre cele mai diverse. Felix nu-și așteaptă rândul mereu în felul acela pe care foarte mulți profesori îl agreează, nemișcat, arătând educatorului atenția pentru colegii în acțiune (nu că atenția nu ar fi) și în liniște deplină. În pauze, lui îi trebuie câte o îmbrățișare de la mine, o gură de apă sau să ofere o mângâiere tandră, verbală sau nonverbală. Ei bine, iată un motiv de reproș 'prietenesc' din partea celorlalți părinți către băiat și către mine, 'răsfătat ce esti', 'dar și mamei îi place', 'ce te mai alinti' și de-astea. Înțeleg că etichetarea celor care ies ușor din normă este confortabilă pentru cei ce o fac, iar eu mă simt generoasă, deci tac. O mamă află (ne duce discuția în punctul în care fac dezvăluirea) că fata suferă de autism, iar empatia și înclinația de a uni cauzal evenimentele și fenomenele o determină să exclame revelator, 'Felix te protejează, încearcă să suplinească iubirea pe care Kiti n-o exprima'. În principiu, această 'scuză' pentru 'răsfăt' este în deplin acord cu afectuozitatea băiatului, iar o ipotetică putință teafără de emoționare a fetei nu ar nega o exprimare apropiată de cea reală a tandreței față de mine, mama. Cu alte cuvinte, nu-mi trebuie deslușiri și justificări ale expresivității copilului meu, nici măcar de ochii iscoditori ai lumii, întrucât voia ei, a lumii cârtitoare, se va face negreșit, iar mie, această expresivitate îmi este prea dragă.

Între timp ninge obraznic, deloc mângâietor, de parc-ar ninge domnul Goe de ziua Regelui. Din fericire nu ne afectează decât punctual, degrabă trecător, iar eroarea în care se găsește această tristă ninsoare este ispititoare doar în măsura în care preferăm confortul superficialității efortului de a purta un pulover în plus. Așadar continuă să ningă obraznic, iar eu îi arunc grăbită șapca lui Felix, e timpul să plecăm de-acasă. Îmi caut cheile, dar băiatul mă întrerupe, dându-mi șapca în mână și iertându-mă, 'daca-mi arunci șapca, nu mă simt bine, poți să mi-o dai frumos, te rog?', apoi îmi zâmbește șugubăț. Uit o clipă de graba mea generică pentru a-i reda șapca cum se cuvine, cu blândețea pe care i-o datorez. Așadar pun puloverul suplimentar pe mine și, surpriză, constat că nici măcar nu-i atât de greu de purtat.