Deși meșteșugesc întru aducerea primăverii, se întețește vântul de câmpie, iar niște cititori ai vânturilor prezic ninsoare. Ca atare rectific, întrucât soarele a meșteșugit câteva zile strălucitoare de primăvară, acestea mi-au adus dorul de cusut. Oricare ar fi ordinea acestor fenomene și activități, ceva frumos/bun se țese.
Nepotrivirea vacanțelor copiilor îl ține pe Felix în vacanța lui acasă, fără a-l neferici câtuși de puțin. Dimpotrivă, are atâtea povești de împărtășit! Își petrece zilele astea mai mult timp cu Horica și, deși se hârjonesc aproape neîntrerupt, îl caută și-i cere să își povestească unul altuia întâmplări din școală. La film nu vrea, însă se bucură de expoziția de păianjeni și scorpioni vii de la Antipa. La coafor, unde mă însoțește, nu se bucură decât câteva minute, cât se joacă cu un cățel, pentru că îl ia somnul. Adoarme, iar imaginea copilului dormind îmi este atât de scumpă, încât o las pe coafeză să mă aștepte câteva clipe, cât mă ridic de pe scaun, mă aplec deasupra băiatului și îi ating obrazul cu obrazul. Reușesc să nu-l vopsesc pe fața. Când sunt gata de plecare, îl trezesc și îi propun să-l duc în brațele mele, însă mă refuză zâmbind. Nu am nici cea mai mică îndoială că l-aș fi cărat pe brațe, dacă ar fi vrut, fiindcă am brațe puternice și nu mi-e teamă de privirile indiscrete. De fapt am multă înțelegere pentru acestea, în ciuda reținerii din timiditate cu care am crescut.
Nu mai este nevoie să-i corectez lui Kiti încălțarea. Înțelege singură când greșește piciorul. S-ar putea zice, ce mare brânză? De fapt este (încă) o mică dezlegare și un dar, deopotrivă pentru amândouă și noi toți. Dacă mă acuză cineva că fac dintr-o asemenea banalitate o mică poezie, nu pot decât să mă declar vinovată de tentativă de convertire la bucurie. Pe de altă parte, ceva în mine mă ține liniștită în fața gândului. Deocamdată țin încă pe mâna mea stângă impresia caldă și apăsată a palmei drepte a fetei de dinainte de a pleca la școală. Uite-i conturul delicat și neted încă de fetiță, în ciuda apăsării ferme!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu