Două rațe două soațe

Către școală cu Felix, două rațe două soațe trec strada legănându-și poetic penele colorate, opresc cobor sorb din ochi priveliștea caldă, legănatele plonjează în plutire, lacul este salvator, două rațe două soațe trec apoi lacul neclintite propulsia o fac eu cu privirea mea admirativă și insistentă, Felix vrea o rață adevărată din cele alte trei care zboară pe cer, siluetele din zbor sunt inconfundabile, Felix vrea o rață cu iepurașul de la Ikea câștigat cinstit la tenis în brațe, îl consolez dar consolarea nu apare cu amintirea puilor de alimentară pe care i-am cumpărat frații mei și cu mine când eram copii, nici n-ar putea să apară unde mi-e capul, între timp rațele plutitoare dispar în stufăriș, iar impresia unduitoare pe apă le urmează în câteva clipe. Felix poartă medalia lui Horia la gât, ce farsă îi joc, se bucură el, dar își dorește să-și câștige singur o medalie la următorul turneu, să nu-mi mai spui ce-o să se întâmple dacă câștig, îmi cere și îmi explică despre gândul insistent asupra vorbelor mele care-l împiedică să joace liniștit, expresia frământării sale mi se pare minunată, nu-mi pot stăpâni bucuria pentru încrederea cu care mă binecuvântează, în plus se gândește să nu cumva să simt tristețe și-mi subliniază că părerea mea îi este foarte importantă, desigur, simt să mulțumesc!