Niciunul dintre ai noștri nu pare tentat de snowboarding. Horica își întâlnește un prieten care învață să coboare muntele cu placa și care hotărăște, snowboardingul este mai greu decât schiul. Înclin să-i dau dreptate, dansul acela din șolduri cere naturalețe, fluiditate, iar Mihai Petre e numai unul sau maxim încă câțiva, puțini. Rămânem pe schiuri.
Ajungem pe un drumeag ca un platou, ușor înclinat, ce ocolește blând în spirală versantul muntelui, prin miezul pădurii de brazi. Aici uit de tehnicile de schiat, mă concentrez doar să respir corect și liber pe căile nazale îngustate de ger si...să uit de concentrare. Nu uit, desigur, complet, ba am atenție cu focus mare, așa încât observ un chițcan brun-roșcat, cam amețit, traversând nesigur drumeagul, probabil trezit neavenit din hibernare. Dezorientat, ne permite să ne aplecăm asupra lui să-l drăgăluim puțin. Chitcanul și telescaunul 'tare' cu fotolii moi, încălzite sunt bucuriile lui Felix pe munții ăștia ca furnicarele, iar muntele 'nostru' este mult mai frumos, zice el. De fapt, nu-i vorba despre frumusețe, ci despre naturalețe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu