Îndrumar pentru schi

Dac-ar fi să scriu un îndrumar pentru schi, un mic ghid de recomandări personale, aș începe cu descoperirea pe care am făcut-o ieri, anume că a coborî trepte încălțată în clăpari, ceea ce nu este deloc o activitate izolată aici, în zona alpină atât de geometric și bine organizată, se face incomparabil mai ușor cu spatele decât cu fața. Recunosc că mă surprinde faptul că n-am mai văzut pe nimeni să o facă în felul ăsta, pe de altă parte, coborând treptele cu spatele, n-am cum să văd ce se întâmplă acolo. Cătă m-a numit 'ciudato', iar Felix a tăbărât pe el cu artileria grea de sudălmi personale, apărându-mă. Mersul înainte este, în schimb, mult mai convenabil pe teren plat decât mersul înapoi. De aceea, după ce am coborât, m-am întors cu fața. Mai încolo am pus și schiurile în picioare și ne-am înșiruit iarăși pentru alunecare la vale. Cu fața. Am tras și prima căzătură a sezonului de schi, numai că n-am făcut-o pe pârtie, ci înăuntrul cabanei în care poposim la miezul zilei pentru a ne încălzi. Am alunecat și m-am prăvălit pe spate, întinsă la maxim, pe pardoseala rece și udă, dar nu m-am lovit absolut deloc, datorită fericitului reflex ce m-a legat în disperare cu ambele mâini de marginea unei mese, reflex care a amortizat căderea, dându-mi senzația că mă mișc cu încetinitorul. N-am îndoială că prăvălirea-mi s-a efectuat cu grație, întrucât privitorii, nu puțini, m-au răsplătit cu râsete neempatice, dar așteptate în atari situații, ceea ce l-a stârnit din nou pe Felix, care și-a repornit atacul nemilos al sudălmilor, din perspectiva sa, binemeritate. Recunosc că eu însămi am râs nestăvilită o vreme și am făcut-o cu râsul meu, mai ales când am realizat că lăsasem tava încărcată cu numai o clipă înainte de căzătură din mâini. Aș putea să includ și niște note despre căzăturile la schi în îndrumarul meu, însă nu sunt sigură dacă aceste căzături cu stil sunt la îndemâna oricui. Mai reflectez.