Întâiul și Încântătorul

Mai întâi, întâiul. Să descopăr contextul fericit. Desigur, am dreptul și la indicii, iar acestea se întâmplă, în ciuda inabilității de a le desluși. Când ăsta-i cazul, mă bizui pe intuiție, deși nu pare cel mai deștept lucru pe care-l pot face, dar cine-i deșteptul ăla neîntrerupt? Să mă explic. "Kiti-n cingătoare" ar fi putut fi până deunăzi numele unui explozibil vulcanic, atât de violent se dezlănțuia fata odată prinsă cu cordon, curea sau centură de scaunul vehiculelor. Zic până deunăzi, când, dintr-o necunoscută și genială dispoziție sufletească, a mea-necunoscuta, a copilei-geniala, am pus mâna pe centură, de parcă atunci m-aș fi născut (presupunând că a te naște înseamnă a-ți însuși pe negândite normalitatea social acceptată), cum n-am mai făcut-o încă de pe când fata a pornit a înțelege să protesteze vehement, de altfel absolut firesc, împotriva nefirescului și iraționalului gest de a refuza protecția centurii, am trecut-o prudent, iar prudența m-a dezvăluit ca fiind de fapt născută mai demult, așadar prudent peste capul și trunchiul fetei, ambele ușor încordate, și doar pe jumătate, ținând-o proptită de scaun numai cu partea de peste șolduri. Zic, necunoscuta dispoziție sufletească, evident senină, fiindcă nu m-am sinchisit să-i judec facerea, ba mai mult, nimic pe lume nu s-a sinchisit să mă sinchisesc eu cu raționalizările mele, nu neapărat lipsite de ridicol, apoi zic și întăresc, geniala ei dispoziție sufletească, evident senină, pentru incredibila lejeritate de a crea un optim de comuniune. Surpriza rămânerii calme în centură nu doar că m-a fericit, ci m-a fericit într-atât încât m-a nătângit puțintel, căci m-am fâstâcit într-o engleză de avarie, să împrăștii vestea cea mare fraților și tatălui lui Kiti, 'she's wearing the jhfvbsuerw, she's wearing it!!!!'. Dar m-au înțeles, semn că uneori cuvintele sunt de prisos sau măcar că nu sunt totul, nu-i așa, Kiti? Trei sute de kilometri mai încolo contextul a rămas fericit.

Mai apoi, încântătorul. Copiii și reîntâlnirea-fulger cu bunicii în mediu aseptic, mă refer mai degrabă la o curățenie de dispoziție, decât la una din lipsa desăvârșită a microorganismelor, cu excesele de tot felul permise și, uneori, nepermise. Totodată, spre seară, întâlnirea cu genialitatea, de data asta în cel mai propriu sens cu putință și chiar e cu putință. Mărturisesc că este întâia oară când percep deplin perfecțiunea creației în muzica ce-mi aduce cea mai intensă desfătare, jazzul, glasul viu, suflat al instrumentului lui Ravi Coltrane, fiul excepționalului John Coltrane, un glas răvășitor și entuziasmant, original și plin de respect pentru originea din care se face, cald și profund, atât de profund încât mă face să țin ritmul înăuntrul meu și să mă țin mică ore în șir în fotoliul strâmt al Sălii Radio, un glas limpede și luminos, pe care-l ascult cu evlavie, conturat într-o armonie neverosimilă de glasurile celorlalte trei instrumente și o atitudine impunătoare.