Rareori rămân singură în baie. Nu azi. Îmi descurc părul ciufulit și îmi privesc ochii roșii de nesomn din oglindă. Sunt ai mei, le recunosc uitătura. În dreapta mea, sprijinită de caloriferul cald cu mâinile încrucișate sub fund, zâmbește senină Kiti. În stânga, după ușă, Felix așteaptă răbdător să-i redau gulerului tricoului său cumințenia. În spatele meu, înalt, mă depășește Horia, el construiește, dărâmă și reconstruiește propria-i coafură cu o perie de păr, pe care o ține stângaci în mâna dreaptă. Felix mă așteaptă pe mine, eu aștept după Horica, Horica așteaptă o minune, Kiti pare singura dintre noi care nu așteaptă nimic, în afară de pace și serenitate în lume. Dacă ar fi să ne rezolvăm în sens invers așteptările, am rămâne veșnic incompleti, asta numai pentru că așteptarea fetei este dintre cele mai vajnice ale omenirii. Totuși, în lumea ei astăzi domnește calmul, iar adolescenților li se îngăduie să creadă în minuni. Horica nimerește o așezare armonioasă a șuvițelor sale de păr, el se alintă în oglindă pe deasupra umărului meu drept, iar mie îmi este pe deplin familiară strania sa percepție adolescentină de neplăcut și chiar dezgust față de propria înfățișare. Îl îmbrățișez, iar fiindcă se lasă îmbrățișat, înțeleg că are nevoie de o confirmare a priceperii sale. Din păcate Kiti nu i-o dă, fiindcă la întrebarea lui, 'Kiti, îți place cum îmi stă părul?', copila dă foarte limpede din cap că 'nu'. Degeaba insistă Horia să repete, Kiti o ține una și bună, 'nu', râzând si aproape înțelegând farsa pe care i-o joaca fratelui ei. Minutele tot înaintează răstimp, chiar dacă senzația de întrerupere se păstrează vie, iar eu constat că peria îmi alunecă liber pe căi multiple, paralele prin păr. Constatarea aproape uimitoare a realității mă îndeamnă să gonesc copiii din baie, pentru a-mi desăvârși toaleta. Ei ies pe rând întrecându-se între ei, iar mie mi se ivește în ochii roșii de nesomn o scânteie.
PS: eticheta 'tenis' are de-a face cu ochii mei roșii de nesomn.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu