Părinții sunt importanți, mai ales când nu își dau multă importanță. Este concluzia mea după un seminar despre adolescență. Cu alte cuvinte, adolescența copiilor noștri este despre ei mai degrabă decât despre noi, așadar gata cu plânsul de autocompătimire. Recomand autoironia, aceasta funcționează mai bine decât o palmă peste față, nu doare și îți desenează riduri vesele pe chip.
La cât de expansivă este familia mea, luată împreună și individual, parola noastră de internet ar trebui să fie ceva de genul 1234 sau 0000. Ei bine, nu este. Băieții de la cablu, sosiți să repare o defecțiune, i-au mărturisit perplecși lui Horica, cel care i-a primit, că în viața lor de lucrători la cablu de internet n-au mai întâlnit o astfel de parolă, lungă de peste douazecisicinci de caractere, luate absolut întâmplător de pe o tastatură. Au insistat să o schimbe, dar Horica a refuzat ferm, iar eu pot depune mărturie pentru asta, întrucât mi-a spus-o chiar Horica. (Mă dau mare, fiindcă am atâta încredere în el. Glumesc, nu mă dau mare.) Mă amuză și pe mine, ca pe Horica, atașamentul față de parola bizară, existența ei n-are de-a face cu nicio temere, iepurii și șoarecii de câmp n-au laptopuri, ci are de-a face cu însuși inexplicabilul oricărei imprieteniri. Suntem păstrătorii dedicați și mândri ai propriilor nostre identități înnăscute și construite, pasionați și devotați în fond.
Nu sunt obișnuită să trăiesc în liniște, de aceea tind să mă izolez adesea mai degrabă în spații populate decât în medii fără oameni. Vorbele copiilor sunt esențiale în preajma mea, socotesc printre ele și cântecul glasului lui Kiti. Când este liniște în mașină, intru în panică, o panică la nivel subconștient. De aceea mă găsesc în clipele acelea mereu întrebând speriată 'sunteti în mașină', un fel de teamă de rătăcire. Câteodată îmi imaginez că Kiti ni s-a dat în grijă eternă dintr-o grijă deosebită pentru noi, pentru afecțiunea noastră mare față de copii. Când spun 'noi', mă gândesc la tine și la mine, știi tu.
Astăzi simt o înclinație către scriere compulsiva, un fel de limbariță grafică. Din (ne)fericire, trebuie să plec, deși copiii nu-mi cer de mâncare. Revin, desigur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu