marți, 22 iulie 2014

Îndrăzneli

Noaptea dogoritoare îmi stârnește visele, le aglomerează și le face greu de deslușit. Deschizătura precaută a ferestrei nu prea ajută la răcorire. Pe de altă parte ajută la crearea unui spațiu acustic propice visării, recunosc în visele mele răsunetul cântului unor păsări. Mă perpelesc în somn, cumva perpelirea îmi consumă durerile cu care m-am așezat azi-noapte în pat, întrucât adesea mi se întâmplă ca atenția prelungă și focalizată într-o parte să-mi dizolve durerea fizică, căreia astfel îi dibuiesc cel puțin o cauză psihologică, dacă nu chiar metafizică. Mă rog, măcar osteneala din urma unei nopți agitate nu pare să se exprime tot dureros, ceea ce e bine, ba nu, foarte bine, așadar am toate motivele să găsesc calmul necesar conducerii preamatinalei noastre domnișoare la toaletă, desigur, dis-de-dimineață. Premisele unei dimineți bune fiind astfel conturate, nu mă miră hlizeala nesfârșită a copiilor în pregătirile pentru antrenamente și școală, după nevoi, ba mai mult se materializează în îmbrățișările tandre, aproape sălbatic de pasionale ale fetei, ce revarsă dintr-un puseu de generozitate din partea mea, fard gri strălucitor pe pleoapele ei superioare.
 
Mai încolo găsesc suficientă determinare încât să bat palma pentru un curs intensiv de înot pentru tânărul Felix, degrabă schimbător de vârstă și de stare, adică în stare să dovedească neîndoios că micii copilării nu-i trebuie mai mult de șapte ani împliniți și răs-împliniți (zic, duși până-n pânzele albe, spre opt) ca să se petreacă în marea copilărie, încă păstrător de candidă îndrăgostire față de mama sa, însă mai înțelept și mai cuminte în familie și în lume, în idei și înțelegere, de parcă un strop miraculos de cumpătare și inteligență îl fac subit să crească în potrivire cu trecerea dintre ani. Dar să nu anticipez urarea-mi de mâine, s-o mai las să dospească firesc, pentru că simt că mai poate încă crește precum un balonaș de săpun suflat cu grijă și dibăcie.
 
În altă ordine de idei simt o neostoită dorință să mă cufund în miezul unei povestiri născocite de mintea mea, mă entuziasmează imaginea idilică a unei bucăți de parc ce-mi atrage privirea fascinată și încă titlul și culorile seducătoare de pe coperta unei cărți de povestiri încă nedeschise, ca atare aștern îndrăzneț câteva rânduri din povestirea mea neîntregită, ideea mi-e oarecum limpede, rămâne să îmi dovedesc aplombul de a o complini.

Un comentariu:

Alexandra spunea...

Eu astept povestirea.