Ne priveste impasibil, ridicol de serios, ce mai, e un adevarat bufon!

Nu vreau s-o fac de râs, vreau doar să spun că dacă eu nu-i văd ciocul, nu înseamnă neapărat că nu-l are. În cazul fericit al egretei, impresia mea nu contează decât în măsura în care reușește să mă amuze, pe mine și pe încă puțini prieteni. Nu contează, fiindcă bănuiesc că pe egretă o doare fix la un centimetru de vârful ciocului ei, pe care este posibil să nici nu-l aibă. Ha. Dar eroarea asta de logică este atât de frecventă printre semenii noștri, nu ai egretei, despre a cărei capacitate de a raționa n-am auzit prea multe (a se observa folosirea verbului 'a auzi' în defavoarea lui ' a cunoaste', o altă tară a ușurinței de a opera cu propoziții nesupuse unei logici formale), așadar este atât de frecventă, încât începe să doară și riscă să provoace o dezbatere națională, în urma căreia să se emită o lege ce va scoate în afara legii imaginația. Pe de altă parte, nu este deloc simplu să învingi prejudecățile oamenilor, iată, de exemplu, în cazul egretei mele, cum aș putea eu să te fac să mă crezi că această egretă nu are cioc, fiindcă, vezi bine, chiar nu are, când tu știi prea bine că păsările poartă toate câte un cioc în barbă. Cu alte cuvinte, iată că impresia mea vizuală nu strică absolut niciun echilibru, nu tulbură nicio prejudecată și nu contribuie la perpetuarea a niciunei erori fatale de logică, așa cum ar fi trebuit să-mi iasă spre împlinirea logică a acestui text. De aceea mă rezum la concluzia că am ținut să scriu rândurile de mai sus într-un moment de așteptare, în joacă, fără scop, numai pentru că, răsfoindu-mi albumul de poze din telefon, caraghioasa asta de mai jos m-a făcut să râd. Ceea ce vă urez și dumneavoastră, domnilor!