Un caracter

Am un prieten nou în vârstă de nouă ani. Este foarte sociabil, cât îl aștept pe Felix, care este la ora de tenis, vorbim vrute și nevrute. Este un băiat inteligent și foarte mândru, nicio temă de discuție nu se poate încheia altfel decât crede și vrea el, mi-este aproape imposibil să îl fac să se îndoiască de ceea ce crede că știe. El știe multe și spune multe, însă descopăr în orice spune o înspăimântător de nesănătoasă și precoce vanitate. Nu pare să-mi acorde mult credit, iar mie nu-mi place să-mi impun autoritar argumentele, cu toate astea nu încetez să îl provoc să se îndoiască de adevărurile sale. Are o încredere în sine de invidiat; deocamdată, la vârsta asta fragedă, aceasta îl face deosebit de drăgălaș. Este prietenul meu, cu fiecare ocazie mă invită să jucăm tenis împreună, iar eu, ca o prietenă bună ce îi sunt, nu pot să îl refuz, fiindcă mai niciodată nu port încălțăminte cu tocuri. Aici fac o paranteză să povestesc o întâmplare dintr-o vară trecută, atunci când, întâlnindu-mă cu unul dintre furnizorii materialelor de construcție pentru casa noastră, acesta m-a complimentat, spunându-mi că se observă cochetaria mea din grija cu care îmi aleg sandalele delicate, ceea ce pentru mine și Horica, cel cu care mă aflam în acel moment, a reprezentat un foarte savuros motiv de distracție, întrucât doar noi doi știam că, atunci când se ivește ocazia de a juca un pic de tenis, fie această ocazie una inoportună, ca aceea de a fi suficient de dichisita încât să fiu încălțată în sandalele mele elegante (fără tocuri), eu nu scap ocazia din mână, poate doar ca s-o înlocuiesc cu racheta de tenis. Închid paranteza. Așadar prietenul meu mic mă provoacă la niște schimburi de mingi, dar până și aici, pe terenul de tenis, băiatul simte nevoia să își scuze absolut fiece eroare cu câte un motiv inventat sau real, dar ce mai contează asta? El este noul meu prieten mic cu spirit hipercompetitiv, ce nu cunoaște fiorii îndoielii, însă fiindcă ne-am împrietenit, mi-e drag, cum dragi îți sunt prietenii și tare aș vrea să îi mai rup din certitudini, să-l determin să mai și întrebe, atât, nimic mai mult.