Ah, ce extaz pe chipul, în vorba și-n glasul lui Felix, vezi, a nins doar o noapte și avem zăpadă peste tot, adevărul este că, deși frigul nu-mi place, schimbarea asta subită de peisaj mă bucură. Chiar dacă n-o știm, avem nevoie de alb imaculat câteodată, fie și pentru un timp scurt. Pădurea este simplu magnifică.
Binenteles că n-am scăpat fără zăpadă în casă, nu poți să o ai la fereastră, mare, pufoasă, albă, după atâta vreme, și să nu deschizi o clipă fereastra să o atingi. Mă rog, unii nu s-au potolit de extaz doar atingând-o. Entuziasmul meu nu ajunge atat de departe.
Până și pe Kiti trecerea surprinzătoare de la culoare la non-culoare a impresionat-o, inițial a cuprins-o un fel de panică, ce a dezlănțuit-o, ea năpustindu-se asupra pijamalei lui Felix, cu care a alergat în derivă prin casă, vrând să o facă să dispară, până a alunecat pe o bucățică de zăpadă și a căzut în fund, mai apoi, când am ieșit din casă și niște fulgi de nea delicați i-au gâdilat obrajii, i-a reînflorit zâmbetul pe față, zâmbet cu care a rămas și când am lăsat-o la școală.
Acum, pentru că a nins, nu-mi mai par atât de nepotrivite decorațiunile festive pe care le văd în jur, o veveriță scânteietoare ce-mi taie calea în mijlocul pădurii, un foc aprins pe lemnișoare la care se încălzesc doi bărbați, un fotoliu cocoțat într-o salcie deasupra lacului, a cărui reflexie unduitoare în oglinda apei dă impresia de culoare. Bună dimineața!
*titlu inspirat de titlul poeziei Intr-o zi pe cand lucram, de Ana Blandiana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu