O stare de grație

Preîntâmpinare: acest articol nu este despre tenis, așa cum ar putea părea, ci despre o stare, o stare de grație. Fiind despre o stare a autorului, a se considera caracterul puternic subiectiv și elogios al textului.

Mic preambul: sportul de performanță, în general, iar tenisul, în particular, cere astăzi o prea-nesănătoasă încrâncenare, așadar, în condiții obișnuite de antrenament, a spera la accederea în topurile sportive regionale și universale este nerealist. Din păcate, simțul realității lipsește adesea părinților orbiți de imaginea proeminentă din ochii lor a propriilor copii, de unde apare necesitatea, frecvent dramatică, a nașterii unei surse persistente de nefericire generală.

Cuprins propriu-zis: ajuns întâmplător să joace într-un turneu de juniori profesioniști de tenis, Horica și-a făcut apariția pe teren cu seninătatea și bucuria, dobândite de curând, cu care ajunge la antrenamente. Astăzi, după o vreme mai tumultuoasă, stinsă din fericire mai demult, Horica găsește în sportul pe care îl practică doar stările de bunăstare, comunicare și prietenie, nicidecum accentuarea nefirească a spiritului de hipercompetitivitate. Ceea ce e bine, deoarece înverșunarea nu are de ce se naște, iar a câștiga nu este un scop în sine, ci are numai caracterul de lealitate pe care, dintr-o firească și dezirabilă grijă, părinții îl caută ducându-și copiii pe terenul de sport. Ca atare, în spațiul în care predomină energia negativă a încrâncenării, anume, spațiul unei competiții sportive de juniori, imaginea ludică a tenismenului Horica este receptată cu curiozitate și zâmbete, dar și cu invidie și ironii răutăcioase. Copilul înfruntă în sferturi de finală un băiat mai mic, la statură și vârstă, însă trupul acestuia în mișcare și mimica sa vor să intimideze matur prin aroganță, aroganță dată de antrenamentele intensive și numeroase, deasemenea de un număr impresionant de turnee jucate. Din fericire, aceste amănunte nu sunt neapărat sesizate de băiatul noastru ori chiar de sunt, acesta le tratează cu o dulce și sănătoasă indiferență.

Horica face încă dinaintea începerii meciului observația că adversarul căruia i se opune este foarte experimentat, iar această observație îl eliberează de presiune și emoție și îi dă libertatea de a fi el însuși, de a se bucura în voie de joc. Nici nu mă miră, așadar, exteriorizarea acestei bucurii, căci nu mă poate uimi prin ghidușiile sale propriul meu copil, nu pentru că acestea ar fi neapărat previzibile, ci pentru că îi știu ingenuitatea în a se veseli. Lovește mingea cu inteligență, zâmbind imediat după punctele frumoase, demonstrează atenție crescută și creativitate în joc. Deși se joacă tenis pe toate cele cinci terenuri, se creează o rumoare înspre meciul meu vedetă, ceea ce duce la închegarea unui mic public entuziasmat de meciul foarte frumos. Un domn antrenor cunoscut în lumea tenisului românesc îl anunță pe tatăl lui Horica, 'trebuie să-l vezi, este absolut flamboaiant copilul tau'. Și într-adevăr, Horica este atât de inspirat în jocul său, plin de imaginație și divers, atât de dezlănțuit și încrezător în sine, încât întoarce soarta meciului, egalându-și la seturi adversarul și, totodată, întoarce capete pline de admirație către el.

Se joacă set decisiv, acesta începe cu același Horica în forță, în stare de grație, apoi, către final, băiatul se pierde într-o epuizare fizică, dar și psihică, dată poate de emoția de a învinge și de lipsa de experiență de joc sub presiune, presiune care apare în momentele decisive oricât de lipsit de încrâncenare ai juca. Așadar Horica pierde meciul, 3-6, 6-3, 3-6, într-o simetrie covârșitoare de scor, simbol al unei armonioase înfruntări spirituale, incontestabila forță a antrenamentului intensiv împotriva încântătoarei tării psihologice a bucuriei. Să aparțină oare primei dintre forțele de mai sus supremația, așa cum aparent se înfățișează ea prin concretul scorului obținut, ori să fie ea doar un seducător miraj al vanității omului?

Epilog: rămâne cum am stabilit încă de la început, acest articol este despre o stare, o stare de grație a autorului.





Later edit: O nota poetica superba pentru articolul meu, scrisa parca pentru mine de prietena mea, Sabina, aici: "Există o eleganță aparte în zbaterea sa sortită eșecului. Fragilitatea ca expresie a puterii de a continua.
Chiar dacă nu caștigă vreodată.
Pentru ca nimeni nu câștigă. Victoriile noastre sunt la fel de mărunte ca secunda în care fluturele a ajuns în punctul cel mai de sus al geamului. 
Nu continuăm ca să învingem,  ci dintr-o necesitate interioară ușor de transformat în bucurie, în  joc și în fericire.  În ceva ce se poate dărui celor în jurul nostru.",