O dupăamiază

Mă plimb cu băiatul meu cel mare prin centrul orașului, cât timp niște profesioniști îi reglează fin acestuia chitara-bijuterie, în miezul zilei de septembrie uit puțin de nostalgia verii duse. Dăm ocol Sălii Palatului, urcând acum lejer panta drumului, despovărați de cele zece kilograme ale instrumentului muzical și ale cutiei sale, observăm aglomerația sărbătorească de mașini din parcarea îngrădită în care nu pătrund decât faimoșii invitați ai tot mai renumitului festival "George Enescu". Muzeul Național de Artă este neobișnuit de animat, ceea ce crește tonusul general al locului, care astfel emană vibrații de vitalitate. Orașul este fermecător atunci când sunt înclinată să îi primesc energia, astăzi sunt dispusă să mă las în ritmul lent al contemplării lui, cu băiatul meu în dreapta, călcând agale asfaltul. Așteptarea ne oferă răgazul de a admira niște creații artistice prin vitrinele bogate ale galeriei de artă a Bibliotecii Universitare, apoi, înaintând, ne lăsăm ușor întristați de amintirea unei opreliști din trecutul recent. Peste drum se anunță o licitație de bunuri și opere de artă, tot acolo, într-o încăpere a Palatului Cesianu-Racoviță, au răsunat odată acordurile timide, simple ale pianului lui Felix și i-au înfrumusețat pereții lucrările mixte ale fetiței Kiti și ale artistului plastic Roxana Ene, mai ții minte? Reglajul chitarei ne permite încă să înaintăm, dar o terasă spațioasă și goală, decorată cu multe crizanteme și leandri înalți, ne îmbie să îi trecem pragul. Ne răsfățăm amândoi cu cele mai apetisante cocktailuri de fructe și ne cuibărim pentru vreo douăzeci de minute în fotoliile încălzite de soare, lăsând plimbarea bună să își decanteze oboseala picioarelor, ca să ase doar buna dispoziție în urmă.