Admirativ

Aștept răbdătoare să predau un aparat al companiei de cablu pentru televiziune, stau în fața unei mese, ghișeu improvizat, și ascult, fără să țin să o fac, conversația cu două cliente, mamă și fiică. Ascult, da, dar asta nu înseamnă că și înțeleg ceva din dialogul lor, adesea asemenea discuții ajung la mine sub forma unor expresii, vorbe rupte de vreun context anume, chiar dacă, în cazul de față, știu că se vorbește despre un cablu, un decodor, un televizor sau chiar despre două din fiecare. Clienta-fiică este o femeie tânără, frumoasă, foarte dichisita, da, da, pe chip i se etalează acea dichiseală minuțioasă, plină, colorată, impecabilă pentru ceea ce se vrea, însă totodată uniformizantă, perfectă pentru depersonalizare și camuflare. Femeia nu mai vrea 'purici', este sătulă de ei, iar televizorul de acasă ar putea fi scos în piața publică pentru a fi făcut de rușine, atât de îmbâcsit și neclar își emite programele venite de la firma de cablu. Da, da, protestul împotriva puricilor este îmbrățișat și de mamă, care pare să vrea să fie dură și să se plângă că în contract nu se zicea nimic despre niciun purice. Fiica flutură din genele nenatural de lungi și zâmbește către angajata de după ghișeu întru domolirea unor eventuale spirite răzvrătite. Strânge din buzele roșii cu perfidie, alintându-se ghiduș înspre fata de la cablu, care își soarbe fascinată din ochi clienta, de ce, de ce, de ce văd purici, ar vrea să strige sau poate chiar o face, în definitiv nu sunt suficient de atentă să știu. Lucrătoarea, altă femeie tânără ferchezuită, poate nu tot atât de frumoasă precum clienta sau, de fapt, nu suficient de încrezută încât să pară astfel, își arată vădit bucuria de a îi putea fi de folos zânei din fața ei, îi explică despre necesitatea de a dubla cablul și decodorul pentru a descoperi claritatea mult-râvnită și pe ecranul celui de-al doilea televizor din casă. Clientele sunt mulțumite, pleacă cu promisiunea refăcută a dispariției definitive a armatei de purici, iar angajata rămâne într-o meditație rânjită, din care o scot brutal printr-un garait stupid din gât. Predarea echipamentului meu se desfășoară fără opreliști, în timp, cu niște formulare de completat și o semnătură, apoi o fotocopiere și gata, toate însoțite de exclamațiile fetei de la cablu adresate colegei sale, fată, ce frumoasă era. Deși clientele din fața mea au ieșit din birou doar de câteva minute, pot să mizez pe faptul că cea mai tânără dintre cele două este încă la fel de frumoasă ca mai înainte. Angajata continuă să se mire admirativ, și ce ochi avea, îmi venea să i-o spun, zice ea, aproape izbucnind în plâns de fericire. Sunt impresionată de sinceritatea și prețuirea esteticii formei, demonstrate în timp real în fața ochilor mei, adevărat, nu tot la fel de înfrumusețați ca ai clientei anterioare, însă suficient de expresivi încât să îi transmit niște mângâieri materne cerute involuntar, ce se lasă cu două suspine, unul melancolic, al fetei ferchezuite de la cablu, al doilea satisfacut, al meu.