Felix:
A fost odată o țestoasă pe nume Broschi care înota într-un lac la marginea unei păduri. Acolo, în pădure, trăia un urs pe nume Andrei, un urs tare haios, negru, american, care și-a propus să ajungă la lac, cu undița în spinare, pentru a pescui niște pește. Odată ajuns la lac, a întâlnit-o pe prietena lui, Broschi, care i-a propus să își ajute prietenul la pescuit. Cum? Ea se va preface că își face plimbarea de dupăamiază, înot prin lac, și va trece plictisită printre pești, luându-și cu ea o plasă de cumpărături și intrând în magazinul subacvatic de mâncare pentru broaște țestoase și alte animale lacustre. Plimbându-se ea, așa liniștită, a ridicat deodată plasa, ca și cum ar lua mâncarea de pe raft, dar s-a răsucit brusc, țup-țup, și s-a aruncat cu plasa desfăcută larg peste o mulțime de pești care înotau în spatele ei, prinzându-i acolo. A ieșit veselă din magazinul subacvatic și a înotat grăbită către Andrei. În drumul ei s-a întâlnit cu o țestoasă bătrână, înțeleaptă, care a întrebat-o pe Broschi curioasa ce are în plasă. Broscuța i-a răspuns că a capturat șmecherește niște peștișori pentru ursul Andrei, dar țestoasa cea înțeleaptă i-a zis: de ce vrei să omori niște bieți peștișori, pentru prietenia ta cu ursul Andrei? Broschi i-a răspuns un pic rușinată: da, ăsta este motivul! Atunci bătrâna broască țestoasă i-a propus lui Broschi să-i pregătească ursului o surpriză și anume să îi gătească un tort plin cu alune de pădure și să i-l pună pe masă, în bârlog. Broschi, știind că ursul Andrei nu mai găsise de mult alune în pădurea în care locuia, s-a întrebat oare unde găsește alune de pădure. Broasca cea înțeleaptă i-a dezvăluit misterul: alunele delicioase creșteau ascunse într-o scorbură în care trăia bufnița Aripă de Diamant, o bufniță singuratică cu aripi lucitoare în soare ca diamantele. Broschi a pornit agale către locuința bufniței, ieșind din lac pe partea cealaltă a lacului, pentru a îl evita pe Andrei, care o aștepta cu masa, nu înainte însă de a elibera peștișorii. De bucurie unul dintre peștișori i-a vorbit pe limba animalelor lacustre: mulțumesc pentru că ne-ai salvat, Broschi, iar Broschi, auzindu-l, s-a rușinat pentru ceea ce a vrut să facă și l-a îmbrățișat cu cele două lăbuțe din față.
Între timp, ursul Andrei s-a plictisit de atâta așteptare așa că a plecat spre bârlog prin pădure. Într-un târziu Broschi a ajuns la casa lui Aripă de Diamant și a început să îi bată acesteia la ușă. S-a deschis ușița scorburii, unde a apărut fața somnoroasă a bufniței Aripă de Diamant. Ce vrei tu la ora asta, Broschi? a întrebat. Broschi i-a povestit toată întâmplarea dupaamiezii și i-a povestit și despre părerea ei de rău pentru ce ar fi putut să facă și despre căutarea alunelor delicioase. Știi ceva de ele, Aripă de Diamant? Bufnița i-a zis: pentru că ai fost o broscuță inimoasă, îți dau o sută de alune delicioase și nu îți cer nimic în schimbul lor. Pentru că tu vei face cu ele o mare bucurie prietenului tău. Broschi le-a luat în plasa de pești, i-a mulțumit mult bufniței și a plecat repede către bârlogul lui Andrei, oprindu-se în drum la toți ceilalți prieteni ai lui Andrei, povestindu-le despre surpiza. Aceștia i-au construit împreună un tort mare cât un fotoliu uriaș, pe care l-au umplut cu cele o sută de alune delicioase. Apoi s-au ascuns prin bârlog. Când ursul Andrei a deschis ușa casei sale, n-a putut vedea altceva în afara tortului uriaș și a început să se lingă pe bot de poftă. Atunci toți prietenii ascunși au sărit și au strigat la unison: surpriză!!!! Ursul Andrei a împărțit tortul delicios cu toți prietenii săi și a strigat: alunele sunt mai gustoase decât peștișorii! Sfârșit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu