Identic cu mine însumi. Dar cu buletin.

Cu un zâmbet ca ăsta, Horica stă, pentru o îmbrățișare și o fotografie, cu o admiratoare dulce, câștigată în urma miniconcertului de ziua lui Felix. Îmi vine să plâng de fericire, îi spune fetița încântătoare de șase ani și jumătate, atât de minunat ai cântat, iar eu, deși pot fi bănuită de parțialitate, îmi asum asta și zic, fetița are dreptate, Horica își ține rolul de frate iubitor și pasionat cât poate el de bine, el îi animă pe invitații lui Felix și o face ca un profesionist.
 
Însă Horica nu este un profesionist, fiindcă, simplu, el nu are buletin. Din acest motiv, Horica le cântă la chitară copiilor mai mici decât el de la petrecerea lui Felix, căci se știe, timpul trece întotdeauna mai repede atunci când faci ceva cu bucurie. Iar el este nerăbdător să devină apt pentru a avea buletin, deoarece se presupune că adolescenții liceeni au neapărat buletine. ÎŽn câteva ore va deveni apt, căci licean a devenit de curând.  
Timpul trece, iar nouă nu ne arde de nostalgia trecutului, deoarece avem un alt leuț de aniversat, îi spun încă leuț, pentru că, deși a devenit chiar astăzi apt pentru buletin, încă nu-l are. Ha!