Să îmi reamintesc acea parte a marii noastre traversări continentale, de la sud la nord, o adevărată aventură memorabilă și prefacatoare a familiei noastre, pe atunci, încă, incomplete, a fost una dintre periodicele mele porniri zeloase de ordonare a tot ceea ce mă atinge, fie obiecte, gânduri, amintiri, vorbe sau idei. Dacă materialul genetic al omului s-ar moșteni invers pe lume, adică părinți de la copiii lor, aș putea să pun nevoia asta a mea de ordonare, organică și proprie, pe seama fetiței noastre, și cel mai probabil aș face-o, pentru că tentația de a supune totul unei logici carteziene este mare. Din fericire pentru copii, ei nu trebuie să își împartă zestrea genetică între mamele și tații lor, așadar nu au nici o obligație să ne suporte și pe deasupra să o facă și responsabili. Ha! Dar să nu devenim prea pesimiști, există un 'din fericire' și pentru părinți, și anume, îndrăgostirea de propriul copil n-are de-a face cu logica de înzestrare genetică a acestuia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu