-Domnule asfaltator, domnule asfaltator, strigă Horica prin geamul larg deschis al portierei din partea lui de mașină. Suntem pe drumul național aglomerat, așteptăm în rând să ieșim de pe el, iar Horica ar vrea să afle unde va duce drumul secundar din dreapta, pentru a cărui construcție mai mulți muncitori și utilaje funcționează în strânsă legătură de câteva săptămâni bune.
'Domnul asfaltator', cățărat mândru pe șeaua vehiculului său modern, dezbate ceva împreună cu alți doi lucrători, de deasupra lor, așadar atenția îi este acolo în întregime, dar asta oricum n-are de-a face cu lipsa oricărei reacții la strigătul lui Horia, întrucât larma șoselei naționale este sălbatică.
-Domnule asfaltator, insistă cu vocea ridicată băiatul, peste bolizii ce trec regulat pe lângă noi lăsând unde fonice reverberante ca niște cicatrice în urechile noastre suferinde, deoarece curiozitatea este intensificată de dilema iscată în mașină, o fi un nou mall, o fabrică sau un depozit?
Nici pomeneală de vreun răspuns, deși exclamația copilului este mai mult un răcnet decât o apelare. În același timp pornesc ușor mașina înainte, iar disperarea de a nu afla secretul, îl determină pe Horia să găsească spontan soluția pentru a fi auzit, de aceea strigă cât îl ține laringele, cu efect garantat atât de intensitatea strigării, dar mai ales de apelativul potrivit un 'băăăăăăăăăă', ce întoarce instantaneu trei capete către el, gata să îl asculte, gata să îi recompenseze tenacitatea de a ști. Din păcate facem deja stânga, lăsând o porțiune din șantierul din dreapta într-o nedumerire hilară, care accentuează comicul stârnit de spontaneitatea dibace a băiatului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu