Vineri

Nu este prima oara când simt vineri în săptămâna asta, dar azi chiar este o zi de vineri, când băieții încep să ofteze după vacanța pe terminate, iar Kiti își vede neclintită de rutina unei zile obișnuite de vineri, cu lecțiile din centru și ora de dans de dupăamiază. Nu am aflat încă dacă ora de înot de ieri i-a fost agreabilă lui Kiti, dar de folos știu că i-a fost, pentru că am primit-o aseară ca pe o pernă pufoasă, neîncordată, lipicioasă și surâzătoare într-o îmbrățișare prelungă, nezorită de nici un imbold straniu de a se împotrivi sau îndepărta din contactul fizic. Prin urmare am dansat.

I-am dus pe băieți la film, i-am lăsat împreună în sala întunecată, pe cele două locuri centrale de pe ultimul rând, alese intenționat de către Horica, obișnuit cu cinematografele și cu 'ritualurile' lor importate, o pungă de floricele sau o farfurie de nachos într-o mână și o băutură în cealaltă, mă rog, la apă am renunțat atunci când fata de după tejghea mi-a spus prețul acesteia, 7 lei pentru jumătate de litru,  însă de nachos n-am putut să scap, se pare că a ronțăi nebuniile astea la cinematograf ține neîndoios de tabloul comportamental adolescentin al prezentului minut pământean. Felix nu este impresionat de obiceiurile speciei noastre, astfel încât el s-a mulțumit cu un baton de cereale, pe care însă l-a scăpat pe jos imediat după prima mușcătură, ceea ce l-a făcut să își plângă ușor pierderea, 'sunt supărat pentru că mi-a căzut bastonul'. Am trecut imediat peste drum, în râs, lămurindu-i drăguța confuzie baton-baston.

După film i-am văzut din depărtare pe amândoi venind înspre mine, am perceput de la distanță emoțiile lui Felix de a fi doar în compania fratelui mai mare, cu drag i-am adus către mine cu privirea, ambii cu hainele în brațe, unul mare, altul mic, dar totuși încă mici amândoi deodată.