Ploi pentru creștere

Începe și curtea noastră să prindă timid culoare, câțiva muguri în sălcioară, minuscule flori în cireșul sălbatic, frunzulițe cât o unghie de copil în mesteceni. Aprilie nu a fost niciodată cea mai caldă și mai frumoasă lună a primăverii, ba aducătoare de cele mai multe ploi dintre lunile anului îmi stă în amintirile din copilărie. Dar roadele ploii încep să se vadă frumos prin grădini, la fel, și a noastră s-a pus într-o mișcare imperceptibilă de renaștere și creștere, de la o zi la alta transformarea ei îmi apare mereu surprinzătoare.
 
Așa că interiorul casei se prelungește tot mai mult înspre exterior, copiii îndrăznesc să iasă și își regăsesc repede familiaritatea cu care aleargă și se joacă afară din casă.


Eu am cusut aproape încontinuu o zi și jumătate o rochiță de bal pentru o fetiță frumoasă care își caută prinț pentru bal. Ploaia și aerul mohorât de aprilie mi-au fost de folos, căci mi-au ținut cuminți mâinile, dar mai ales mintea la treabă. Sunt mulțumită. Mulțumirea vine ca o recompensă a sufletului întotdeauna când ceva bun și frumos este pe cale să se înfăptuiască. Că rochia este frumoasă este o certitudine, valoarea estetică a lumii ține de cel ce o apreciază, cât despre a fi ceva bun, ei bine, dacă bucură măcar un singur om, nu încape îndoială că este astfel.

De când a venit primăvara, Felix și-a regăsit camera, împreună cu mine a rearanjat-o, jucării vechi au părăsit încăperea, iar cărțile pentru bebeluși au părăsit micuța lui bibliotecă. Zilele astea își petrece mai mult timp în ea, iar de dormit în patul lui, o face din două în două zile. Între timp, celelalte nopți și le petrece cu Horica, mai mult de dragul fratelui mai mare, decât fiindcă așa ar vrea. Aseară, pe când îl întrebam unde să îi amenajez culcușul, l-am văzut oftând și răspunzându-mi: la Horica, dar abia aștept să fie mâine noapte, ca să dorm la mine în cameră. În problema asta nu intervin. Băieții sunt singurii care trebuie să își negocieze aceste amănunte tehnice, dar nu numai.

În tot acest timp Kiti zâmbește, semn că se simte bine. Zâmbetul ei are valoare de cer senin în toiul verii, nimic nu se compară în mecanismul ce ne învârte rotițele familiei cu liniștea pe care Kiti poate uneori să ne-o dea. Când am fericirea să judec astfel, sunt pe deplin recunoscătoare pentru tot ce am și trăiesc. Dacă nu pot să o fac, prefer să tac și să caut să îmi înghit nefericirile. Atunci plâng. Dar acum zâmbesc. Privesc rochița în care am pus atâta migală și foc, câtă a fost nevoie să văd acum o rochiță pentru o fetiță ce își caută prinț pentru bal.