vineri, 15 martie 2013

Pierdut prin zonă simțul absurdului


Am auzit că îți poți pierde capul și stiloul, sau că poți pierde cu ușurință timpul și cartea de română, sau chiar că ești tu însuți un pierde-vară sau pierdut în spațiu uneori. Eu însămi m-am rătăcit printre obiecte și gânduri de atâtea ori, ba chiar o fac constant cu ajutorul copiilor mei și al meu, binenteles. Felix își pierde mai mereu câte o piesă Lego prin mașină, din fericire pentru mine nu sunt eu aceea care am misiunea de a o găsi, și își mai pierde temporar chiar memoria, aceea necesară pentru a evoca meniul de prânz de la grădiniță, pentru că 'nu știu ce se întâmplă, dar eu întotdeauna uit când ies din grădiniță'. Kiti? O, păi Kiti este expert în a-și rătăci cuvintele, chiar și prin micuța ei grămăjoară de vorbe, ea deseori încearcă să ne păcălească cu înlocuitoare, vai, atât de evident nepotrivite. Dar Horica, uite, Horica pierde măiastru aproape orice, de la buchete de flori la stilouri, de la manuale și cărți până la pijamale, de la maieul de pe el până la gheata stângă din piciorul, desigur, stâng. Își pierde chiar și calmul de curând, însă tot el ne sfătuiește 'ignorati-ma', de aceea noi nu ne pierdem vremea dându-i momentului, să recunoaștem, pierdut pentru bunăstare, atenție. Căci unele lucruri, dar mai ales stări, sunt și-așa pierdute odată ce s-au consumat, așadar de ce ți-ai mai pierde și cumpătul pe deasupra? Știm doar, nimic nu se pierde, pentru că totul se transformă. De exemplu, îmi imaginez că gheata lui Horica, pierdută într-o parcare din oraș, ar putea foarte bine să se transforme într-o jucărie pentru un câine vagabond. Ce, ei sunt inferiori câinilor de apartament? Dar atunci, care sunt șansele ca gheata dreaptă de acasă să se poată transforma în ceva, și ea, după legea fizică de mai sus? Hmmm. O prietenă foarte grijulie și ordonată tocmai scrie pe facebook că a descoperit culmea puzzleului făcut online care este să pierzi o piesă. Da, dar pantoful din picioare??? Asta îmi amintește de aventura palpitantă și neobișnuită a pantofilor lui tati, o confirmare fericită a faptului că nimic nu se pierde, ci se transformă. Da, dar pantoful din picioare???

6 comentarii:

Alexandra spunea...

Serios? Si-a pierdut o gheata iarna?:-) Cand si-a dat seama? :-) Chiar asa ceva nu ni s-a intamplat, desi am plecat de mai multe ori in oras in sosete (in papuci nu se pune, atunci esti totusi incaltat..)
Nu stiu ce sa zic cu gheata de-acasa, e clar ca ea va avea o soarta singulara, care pentru moment include asteptarea perechii ei...poate ati putea s-o lasati in aceasi parcare, poate se reintalnesc...

MihaelaMaria spunea...

A urcat in masina si s a descaltaat ca sa isi ia tenisii, apoi probabil a deschis pprtiera si i a cazut. Am gasit o in acel loc pt ca ne am reconstituit pasii in zi:)))

Anonim spunea...

Și băiatului meu, în perioada de ”de grădi”, memoria îi mai juca feste, mai ales la capitolul mâncare.
-Ce ai mâncat azi la grădi, măi ficior?-Mami, a fost supică și felul 2.-Supica cu ce o fost?-Nu știu cu ce, dar avea multă , multă carne?
Era prin anii 80', era ”fratilor Petrăuș”(2 pui fără piept si pulpe, puși împreună într-o pungă).La sfârșitul ciclului preșcolar, băiatul a venit acasă cam supărat.
-Ai necăjit copiii și te-a certat ”tovarăsa ed.”? Nu ai fost primul la lecții?, Ți-o căzut gustarea de ora 16, fix în fața lui Azorel de la colțul blocului?(pentru asta nu te supărai, din moment ce mereu îți cădea gustarea în fața lui)
-Nu mami, azi nu am avut supică cu carne? -Da cu ce?-Numa' cu picior de pui?!?
Și atunci ne-am dat seama că pentru băiat ”supica cu carne” era cea care avea 1 gât de ronțăit!(mult timp până rodea carnea de pe el deci multă carne).Logic.

MihaelaMaria spunea...

:)

Maria spunea...

eu ma pierd cu firea dar o regasesc, tot asa, cand imi reconstitui pasii in zi

MihaelaMaria spunea...

Maria, asta este cel mai important pana la urma, sa ne tot regasim!