joi, 6 decembrie 2012

Moș Nicolae este imun la alarme







Binenteles că nu mă așteptam să dorm mai mult de cinci-șase ore azi-noapte, de data asta nu pentru că am învățat să anticipez nopțile albe ale lui Kiti, deși constat că acestea nu se întâmplă chiar aleatoriu, au și ele rațiunile lor de a exista, doar concentrare pe problemă să fie, ci pentru că, știu că bănuiești, copiii s-au dus la culcare foarte devreme, s-au dus prea-plini de nerăbdare, înfiorare, speranță, bucurie pentru ce vor întâlni de dimineață în ghetuțe, toate astea făcându-le somnul scurt, intens, amăgitor. Așadar, cum nu m-am așteptat să dorm prea mult, nici n-am dormit, căci Kiti și-a făcut apariția în dormitor la patru în noapte, s-a aruncat între părinții ei și n-a adormit, ceea ce n-a mai făcut atât de des în ultima vreme, așa că pot să presupun că a avut și ea ceva simțiri sau, mai bine, presimțiri despre dimineața ce va urma. Felix s-a cuibărit în patul fratelui său, așteptările înfrigurate se depășesc mai ușor împreună cu cineva drag, iar Horica nu și-a putut reține bucuria de a-l găzdui peste noapte pe frățiorul mai mic, i-am găsit înainte de a le ura noapte bună cu vise frumoase îmbrățișați, ba mai degrabă l-am găsit pe Felix îmbrățișat, mângâiat și răzgâiat de Horica, ce a profitat de bunătatea lui Felix, căci să stea atât de liniștit în brațele lui Horia este un eveniment rar, ba nu, foarte rar. Ok, nu a fost un moment lung, a ținut numai până ce Felix a început să strige 'mami, Horica nu mă lasă în pace, mă tot mângâie!', cu aceleași inflexiuni ale vocii și cu aceeași mimică cu care îl pârăște  pentru diverse alte mici prostioare. Sau mai mari.

Moș Nicolae a venit undeva în noapte, recunosc că m-am fofilat cu răspunsul la întrebarea lui Felix 'dar cum a intrat moșul dacă era alarma pusa', și le-a lăsat în ghetuțele pe care eu le-am curățat pentru că Felix s-a plâns că e prea greu să curețe ghetuțele cu piele întoarsă și i-a interzis lui tati să le spele, fiindcă 'mami le spală mai bine'. Moșul, ce să zic despre el?, prea generos a venit anul ăsta, o ditamai chitară electrică în multe bucățele de îmbinat și adaptat nevoilor lui Horica plus o carte, un Lego cu dinozaur și o carte superb ilustrată despre Moș Crăciun, abia aștept să i-o citesc, pentru Felix și Kiti, acesteia aducându-i o rochiță frumoasă, ciorapi și doi chiloței drăguți-drăguți, cu reni și cu pinguini, închiși într-un glob transparent, pe care Felix l-a confiscat. Și să nu uit, câteva dulciuri organice, foarte puține, dar foarte cercetate, mai ales de către Kiti. Să vină sărbătorile!

5 comentarii:

angi spunea...

"Frumusetea" noptilor albe numai parintii o pot gusta.:)
Prea multe emotii se aduna in mintea si sufletul copiilor in asemenea nopti magice.
Tare cuminti au fost cei trei copii,de le-a adus Mosul atatea !

Alexandra spunea...

Sa vina sarbatorile! La multi ani de Mos Nicolae! Lui Tedi i-a adus niste chipsuri :-) asta pentru ca Tedi are aproape 16 ani si mama lui nu ii cumpara chipsuri in mod obisnuit :-)) (si inca niste dulciuri organice si kinder :-)

MihaelaMaria spunea...

@angi, cuminti, necuminti, Mosul vine la copii fiindca ii iubeste si fiindca vrea sa ii bucure si sa le dea un exemplu de darnicie.


@alexandra, hahaha, Tedi are un Mos simpatic si intelept, el stie ca alegerea sa nu are de a face cu varsta, ci cu gustul bucuriei.

angi spunea...

Alexandra,si eu am un Teddy de 16 ani si un pic,nici el n-are voie chipsuri,dar nici Mosul nu i-a adus.Ce Mos neinspirat !:)
Dulciuri a primit si le0a impartit fratele mai mic,chiar frateste.:)

angi spunea...

Alexandra,si eu am un Teddy de 16 ani si un pic,nici el n-are voie chipsuri,dar nici Mosul nu i-a adus.Ce Mos neinspirat !:)
Dulciuri a primit si le-a impartit fratele mai mic,chiar frateste.:)