Cuvintele scrise rămân scrise și sunt niște "Semne lângă drum". Scriitorul Ivo Andrić notează: "Pentru mine e cel mai bine când scriu și nu vorbesc, și când despre mine nu se scrie și nu se vorbește."
"Iar noaptea trecută s-a produs un adevărat miracol. În jurul meu cuvintele au început să se prefacă, unul după altul, în oameni, animale și obiecte, fiecare în ceea ce până atunci doar semnifica. Până de curând mai silențioase ca niște umbre și mai fugare ca vântul, deodată s-au oprit, s-au întrupat și au căpătat greutate, volum și toate însușirile unor ființe vii și ale unor lucruri cunoscute, și s-au distribuit prin încăperile din jurul meu. 'Cuvântul s-a făcut trup.' Da, e ușor de spus, chiar și sună frumos, dar nimeni nu-și poate închipui cum arată asta când se întâmplă aievea. Dintr-odată am devenit bogat, și anume așa cum niciodată, nici măcar în vis, nu am gândit și nu mi-am dorit. Copleșit de bogăție. Trebuia să le am pe toate, dar în fapt toate mă aveau pe mine. A mia parte din toate acestea ar fi fost de-ajuns ca să mă doboare și să mă îngroape, să curme și să înăbușe o suflare atât de plăpândă și de scurtă cum este a mea. Iată însă că veneau mereu în zbor noi și noi cuvinte, cădeau în jurul meu și-pe loc se prefăceau în ceea ce desemnaseră până atunci.
Când ajunsesem deja să cred că nu mai exist, subit s-a petrecut un alt miracol, și mai uluitor. Într-o clipită, totul din jurul meu s-a prefăcut din nou, în chip magic, în cuvinte care, mai ușoare decât niște umbre de păsări invizibile-au zburat departe de mine, în liniște, în uitare, în neființă, acolo unde se duc cuvintele atunci când încetează să mai fie cuvinte, când își pierd înțelesul și ies din uz.
Iar eu am rămas singur, întrebându-mă ce sunt acum-eu și ce va mai trebui să fiu și să însemnez în acest nesfârșit joc al cuvintelor. Cum mă voi menține?
În jurul meu-liniște deplină, nici zi nici noapte, un fel de gol fără nume."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu