Funcționez în doi timpi, cu două viteze, timpii și vitezele mișcărilor mele se anulează reciproc, astfel încât mă lasă în armonia mult râvnită. Ce mult tânjesc la timpul lent, de reverie și tihnă, atunci când trupul îmi aleargă necontenit și-mi lasă nu doar visurile, stinghere pe câte un braț de vânt, ci chiar și mintea, blocată într-o tablă a înmulțirii a pașilor întipăriți de-a pururea în cotidian! Și ce mult aspir la iuțeala pașilor cu care să îi înconjor pe cei dragi, să le ușurez trecerile din treaptă în treaptă, să fiu un Flash din când în când, un Flash, căci el nu funcționează în doi timpi, ci însuși timpul pentru el este dublu, triplu sau oricât de multiplicat, datorită vitezei sale magice. Viteza este binefăcătoare, vezi bine, totul pe lume tinde către viteze mari, și mai mari, așadar ceva bun din asta tot trebuie să iasă. Cât despre frumusețea vitezei mari, viteza mare surprinsă, evident, doar ca un infim clișeu de deplasare, găsesc în ea un soi de cunoaștere rafinată și intimă a lumii, ce îi permite să se apropie de perfecțiune, acele linii de un paralelism extrem, acele vibrații uimitoare, ce ne înlesnesc iluziile de trai estetic. Cunoașterea vine cu viteze crescânde. Cunoașterea din iubire ne transformă în Flash-i. Sunt într-un proces continuu de cunoaștere din iubire, tind să devin eu însămi un Flash în fustă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu