Ce nu face o mamă pentru copilul ei?

Mi-am recunoscut nodul din gât, cel care apare când și când și îți paralizează gândurile, dând frâu liber deznădejdii, neputinței, neliniștii. Toți trăim câteodată câte un nod în gât, reacția emoției se percepe atât de visceral, cum poate o simplă vorbă, propoziție să schimbe într-atât nivelul de simțire încât să te găsești cu respirația amenințată de prezența unui ceva incert, nepalpabil acolo, în calea inspirațiilor și expirațiilor tale? Asta pentru că Felix m-a rugat insistent să îi fac și lui cont de facebook, pentru că și Horica are. Deja? A început deja? Știu că nu suntem în fața unei probleme reale, dar nu putea și el să mai aștepte vreo...zece ani? Nu putea să se mulțumească cu minutele în care are voie să butoneze calculatoarele încercând să depășească obstacole în nu știu ce curse din nu știu ce deșert sau să prindă dinozauri în safari? Probabil că nu, din moment ce a pus întrebarea. Suntem propriile noastre victime, mai întotdeauna, măcar mă consolez cu ideea că băiețelul fără facebook este suficient de atent și creativ încât să îmbine cunoștințele sale tehnice cu bunele maniere și drăgălașenia, altfel nu mi-ar fi cerut aseară candid: mami, downloadează-mi, te rog, și mie niște pâinică!