Calendar de advent, ziua 21

Orașul de aur este orașul nostru în acest Crăciun. I-am călcat deja de câteva săptămâni aproape toate străduțele pietruite ale orașului vechi, bietul cărucior și-a chinuit articulațiile suple ținându-se gol după noi, căci copilului nu îi deschizi alei colorate și vesele în fața ochilor și, în același timp, îi impui să stea legat într-un cărucior. Așadar copilului care abia a învățat să meargă îi dai șansa să învețe să alerge și,    mai ales, să testeze cu pașii lui ușori fiecare denivelare a istoricei străduțe pe care te afli împreună cu el. 

Crăciunul se apropie, iar asta se simte în gerul care ne infofoleste din cap până în picioare și în aerul de sărbătoare ce îi dă superbului oraș distincție și o înțelepciune aparte, străveche. A și nins deja ușor. Copilul ne ține mult în aerul înghețat, dar parfumat cu abur dens de vin fiert și scorțișoară, el este fascinat de tramvaiele orașului, pe care le cunoaște și le numește aici pentru întâia oară în viață, 'gaga' fiind una dintre primele etichete verbale date lucrurilor din lumea sa și a noastră. Realizăm abia peste o bună bucată de timp că, de fapt, în mintea copilului de un an orașul Praga este orașul tramvaielor, de aceea 'gaga' (Praga) înseamnă tramvai. Asta nu este o mirare, același copil va găsi peste doi ani la fel de fascinantă și de caracteristică pentru un oraș prezența tractoarelor, o altă capitală europeană va avea acest privilegiu, o identificare originală și copilărească cu un vehicul.

Horică a găsit prin memoria lui vie de copil amintirile zilelor Crăciunului de poveste din orașul tramvaielor, căci noi, părinții, la rândul nostru învăluiți de trăiri puternice în seducătoarea Praga, am simțit încă mult timp după aceea din vreme în vreme pe buze o întrebare pentru băiat: 'mai ții minte cum era la Piaga?', o întrebare ce își avea întotdeauna același răspuns alintat, aducător de bună dispoziție, cântat și încântător: 'daaaaaaaaaaa!'. Iar din spusele lui, i-am încropit tabloul unei întâmplări trăite de băiețelul de un anișor, scrisă mai demult:

"E drept, nu mă știu de când sunt însă mă știu de destul de aproape de momentul nașterii mele. Cam de după un an. Cam atunci întâmplările din jurul meu au lăsat amintiri în mintea mea. Acolo la fund sunt niște cai mici de jucărie și niște cai mari adevărați. Și acești cai sunt într-o piață mare, cu multă lume, mărginită de mai multe biserici enorme la care oamenii aceia mulți se uită admirativ. Și mai văd frig în jurul meu, pe care nu-l simt pentruca sunt îmbrăcat atât de gros într-o haină portocalie încât abia merg. Piața mai are multe căsuțe mici de turtă dulce, cred că sunt într-o poveste. O poveste cu cai adevărați și cai de jucărie. Nu mi-e frică de ei, sunt mic și mama e mereu lângă mine. Acolo, în sertarelul minții mele stă și tata. Dacă-mi zâmbește sunt curajos. Dacă se încruntă devin prudent.

Nu știu cum s-a întâmplat dar m-am trezit cu caii în mâini. Și fiindcă au ajuns la mine ne-am împrietenit. Am devenit nedespărțiți cam pentru un an întreg. Acolo, în piața mare, m-am plimbat și am fugit cu căluții mei de jucărie în mâini. Priveam fascinat căsuțele de turtă dulce și pofticios dulciurile din ele. Și, deși n-am uitat nici o clipă de căluții mei de jucărie, s-a întâmplat totuși să-l scap pe unul dintre ei pe jos. "Nu, nu, nu călcați pe el!" am plâns eu tare, tare. Dar oamenii mulți din piață nu mă auzeau. Erau departe, sus de tot, iar eu eram mult mai aproape de pământ. Oamenii nu erau răi, erau doar fascinați de bisericile negre pe lângă care eu nu eram decât un gândăcel. 

Unde e căluțul meu?, am fugit eu pe pietrele înghețate. Deodată îl văd. E căluțul meu maro. Fug să-l ridic de pe jos. Însă pe măsură ce mă apropii de el, devine tot mai mare. Și mai mare. Și se mișcă. E chiar el, căluțul meu de jucărie care acum a devenit un cal adevărat. Vreau să-l îmbrățișez. Dar când să îl ating crește un gard în fața lui. Încep să plâng. Vreau căluțul înapoi! E prietenul meu! Tata mă ridică pe brațe și sărim gardul împreună. Mă urcă pe cal și eu îl îmbrățișez. E el, îmi șoptește la ureche că e bucuros că l-am eliberat. Stau pe spatele lui și el dă un ocol pieței cu mine în spinare. Tata și mama mă așteaptă într-o parte. Nu mai sunt supărat. De ce să mai fiu? Doar mi-am găsit căluțul! Și...ssst...mai am unul mic de jucărie într-o mână!"