Trebuie să ne alegem câte un supererou pentru serbarea de Crăciun, tu ce ai ales, l-am ales pe... (am uitat), de ce nu te-ai gândit la Spotu-dinozaur, doar el este un hiper-super-erou, nu-i așa, nu, nu, el nu este un supererou de grădiniță, el este de fapt un superdinozaur și copiii nici nu îl cunosc prea bine. Mă uit la tine cum te dezici ușor-ușor de marele și minunatul tău supererou, drept e că nu ai face-o dacă nu ar exista, poate, vreo presiune exterioară, dar tocmai aici stă tristețea, stau regretele, în dorința de conformism, deși, până la urmă, îți trebuie ca să întâlnești fericirea în viață și o doză de docilitate, un strop de supunere și împăcare în tine cu valori mai mult sau mai puțin comune la un moment și spațiu date. Nu cred că mintea ți se încetinește sau ți se oprește în felul ăsta, din contră, să lași o frântură din ideea ta deoparte pentru o vreme poate fi un exercițiu util de altruism și empatie. Numai să nu te împiedice să crezi în supereroul tău, numai să nu ajungi să te rușinezi de existența supereroului tău. Să îl ții viu în minte și gând, să îi creezi destin fantastic fără să suferi din faptul că ai crescut mai înalt în ultima vreme, fiindcă ai auzit în stânga sau, poate, în dreapta că înălțimea mare îți va limita creativitatea. Ai putea să crezi din ce în ce mai tare, pe măsură ce te înalți, că 'trebuie' îți devine tot mai necesar în viață, dar aceasta este o minciună sau, mai bine, este o interpretare nepotrivită a lumii, e drept că tu auzi dinspre toate zările șuierul înfricoșător al lui 'trebuie', acest uragan de oportunism acceptabil și dezirabil social, însă nu aș vrea să te sperie, dar dacă totuși te sperie, cuibărește-te în brațele noastre, aici unde știi că ai mereu un loc călduț. Tot ce îți trebuie ca să te bucure este, paradoxal, un singur 'trebuie', este acel îndemn, 'trebuie să îți cauți echilibrul tău în tot ceea ce gândești și faci'. Atât, doar atât, restul de 'trebuie' este doar praf în ochi, doar o fantasmagorie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu