Mămica zilei

Mămica zilei, eu sunt, așa zice Felix, tot el zice mult și zicând, își mai cere dreptul de a își vedea papionașul, da, are un papionaș negru agățat de gulerul cămășii lui noi, albă cu steluțe minuscule și negre, cincizeci de lei noi, adică lei, că nu mai sunt noi de ani buni, ce face parte din 'echipamentul' lui de scenă pentru când va susține primul lui recital de pian, la un palat, eu nu vreau să cânt la un palat, mai zice el, dar de ce nu ai cânta și la un palat, pentru că mi-e rușine, bine-bine, știu eu cum să uiți de rușine, da, zice el, și eu știu, un dinozaur într-un camion ar putea să îl facă să uite de rușine, de aceea aplicăm metodă indezirabilă de educație și promitem marea cu sarea, de fapt, dinozaurul în acel camion, el tot insistă să și probeze papionașul, așadar stăm bine, mersi. 

Și Kiti în această dimineață mă crede mămica zilei, deși nu o spune explicit, altfel de ce mi-ar deșerta cu gest delicat întreg borcanul cu cereale direct pe gresia din bucătărie și de ce ar face același lucru în mijloc de bibliotecă cu paharul de suc nebăut și uitat de Horica aseară pe birou, eu sunt deja copleșită de găsirea papionașului de mai sus printre maldărele de haine, genți și plase, distribuite într-un delușor simpatic în plin hol de intrare în casă de către Kiti, așadar îl declar pe tati taticul zilei, mersi de ajutorul cu mătura și fărașul, apoi cu mopul, tăticule al zilei, iar pe mai departe să îmi arate, tot Kiti, că într-adevăr nu glumește când mă înscăunează admirativ mămica zilei, căci, aflându-ne amândouă în baie, ca în fiecare dimineață, îmi zâmbește încântător și mă poftește să o alint cu o pată discretă de fard de pleoapă, o atingere ușoară de ruj pe buze și unul, hai două, pufuri de parfum îmbietor pe rochiță, așadar stăm bine, mersi.