Bulele de vitalitate ale sufletului

Ce mai zi! Nu ii socotesc schimbările de ritm și tonuri, ci încerc să îi așez energia emanată și absorbită cu totul, în straturi sigure de neuitare, căci tot mereu se întâmplă să mai caut câte-o bulă de oxigen și visare în mine și tot de atâtea ori descopăr zăcăminte de amintiri și forță nouă, cum suntem croiți să o facem, un pic de trăire nebună și dureroasă acum, pentru un impuls de vitalitate pe mai târziu.

Chiar și grija pentru emoțiile lui Horica, adunate insidios în el cu fiecare oră scursă, se strânge alături de bucuria de la finele ultimei secunde din prezentarea sa, cu un oftat eliberator, din mine și alt oftat de necaz pentru mica trădare a rațiunii de către emoție, din partea băiatului. Dar, cu preț de două oftaturi și-o umbrelă lipsă, eu știu că Horica a ieșit învingător din sala "George Enescu" a Conservatorului, acolo unde el a descris în șase minute și patruzeci de secunde facerea cărticelei lui, în fața oamenilor curioși și buni cu interpretarea sa, în Pecha Kucha Night Bucharest#10.

Apoi, deși înainte ca așezare temporală firească, am deschis involuntar un robinet de lumină în jurul meu, ca să îmi etalez perplexitatea în fața căilor vieții, o domnișoară curată și fragilă, ce ne-a vorbit cu glas abia șoptit la început, mai târziu, plină de energie, direct din profunzimea autismului ei înalt funcțional și mama ei, frumoasă și impresionantă, tandră și protectoare, inteligentă și plină de respect pentru părinții aflați acolo, dar, mai ales, pentru copilul ei de douazecisitrei de ani, pe care l-a îmbrățișat și l-a sărutat apăsat la finalul întâlnirii, așa cum și tu, mămico, îți săruți puiuțul, pe care încă îl ții în brațe.  Ai putea să fii tentat să crezi că întâlnirile astea sunt minciuni pentru suflet îngândurat sau promisiuni deșarte de viitor senin, dar greșești, tu găsești în ele bulele acelea revigorante, resurse pentru înțelegere, încredere și iubire. Tu te regăsești în chipul acela cu riduri de înțelepciune pe el și te regăsești și în inocența fetei ce își caută încă un echilibru optim între exteriorul necesar și interiorul suficient.

Și nu în ultimul rând, o lăsare ușoară a grijilor și gândurilor să plutească în acorduri grandioase de chitare, îl găsesc pe marele chitarist Steve Vai într-o complexitate nemaiîntâlnită de abordare a muzicii rock, cu un lirism specific, exprimat în registrul tonal, dar și în plutirea trupului său pe urmele eterice ale chitarei sale, cu creativitate deosebită în linii și interpretare, cu charismă și respect pentru ascultător, așadar cu întregul tablou de trăsături necesare pentru a fi considerat un inovator, poate un geniu al muzicii de acest gen. Iar ca atingerea măiestriei sale să fie deplină, Horica a alergat disperat la chemarea artistului, așa că s-a găsit deodată, fără să respire chiar, direct pe scenă, cu încă doi fani, alături de eroul serii, gata să îi primească acestuia binecuvântarea, un cuvânt și un zâmbet, cu prietenie, o pană inscripționată cu numele artistului, cu recunoștință.