A răsărit soarele după câteva zile, nu mai multe decât degetele grăsuțe de la unul dintre piciorușele de bebeluș, care, apropo, par mai multe, deși nu sunt, la fel precum zilele de toamnă fără soare, iar spiritul explodează, ce fraier, el simte primăvară, dar simte strâmb sau poate că nu. Oricum lui îi face bine soarele, lumina lui, în special, căldura o simte ca pe un dar neașteptat astăzi, acum, în vreme de toamnă târzie-iarnă, de aceea se tăvălește prin lumina din casă, e încă, la ora dimineții, destul de leneș să-și scoată tăvălirea prin lumină, direct sub ea, afară, însă am speranță că el își va rostogoli în tumbe sprintene percepțiile și definițiile indiferent de numărul de filtre de lumină ce se interpun între el și sursă. Mai are la dispoziție în dimineața însorită niște secunde de orbire, inflamate de sunetele ancestrale magice ale unui oud fermecător, apoi se rupe prea brutal de rătăcirea intenționată, ca să își definească materia zilei ce începe, un norișor parfumat de praf de detergent de rufe, o emulsie dulceagă de uleiuri exotice, niște atingeri gingașe de povești și îmbrățișări de copil, duse mai departe înspre apus de zi și soare în definiții galeșe proprii spiritului său matern absolut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu