Ritmice

M-am trezit în zorii zilei într-un ritm sacadat bătut exact de Kiti. Apare uneori devreme tare și se aruncă între părinții ei în pat. Dacă suntem norocoși, Kiti adoarme, liniștea rezistă. Dacă suntem norocoși, Kiti rămâne binedispusă, căci așa se trezește în mod obișnuit. Dar veselia ei se oglindește într-un tonus alert și jucăuș, ceea ce o face să salte ritmic din pat pentru a îmi aranja cutia cu bijuterii mai bine pe dulăpiorul pe care o țin. Cu bătaia salturilor ei înapoi în pat încă răsunându-mi în urechi, am coborât năucă în camera de zi. Mi-am căutat clama lăsată aseară pe canapea, să-mi strâng părul răvășit de perna mișcătoare a zorilor mele de zi și nu am găsit-o. L-am boscorodit stupid pe Horica pentru că nu e eficient în căutare și că nu rearanjează în linie mobilele mutate în scopul expus. L-am rugat să nu se supere pe mine pentru că nu are sens, așa sunt eu și el mă știe. Nu s-a supărat, copiii înțeleg momentele de neghiobie ale părinților. A coborât și Felix zâmbind și pornind încă din mers o nouă poveste despre niște pirați, corăbii, veterinari și cine mai știe ce alte chestii. Kiti a rămas veselă și hiperactivă, așa încât nu pot spune cu exactitate dacă a mâncat în această dimineață. Totuși, ea se descurcă, aha, acum îmi amintesc de excesul de entuziasm al lui Felix din timpul micului dejun, pesemne Kiti îi furase sandwichul cu gem. Am împachetat trei snackuri consistente în cutii și pungute și i-am teleportat la școli pe toți. M-am așezat cu o revistă nouă de povestiri în mână și cu o ceașcă generoasă de cafea în față și am început să respir tot mai rar. M-am oprit pe la 15 respirații pe minut și am menținut acest ritm. Pentru un scurt timp.