Pentru Moni, prietena mea. O altă floarea soarelui. La mulţi ani!

 Mi-e dispoziţia cameleonică, depinde esenţial de cromatica lumii mele exterioare. Florile sunt frumoase, florile soarelui sunt frumoase în simplitatea lor şi sincere în veneraţia lor faţă de soare. 
 
  
 
 Nu cumpăr flori din intersecţii în timpii cu roşu ai semaforului. Dar pentru buchetul cu cincisprezece flori ale soarelui unite într-o îmbulzeală aspră de o bandă dură de plastic, am sărit precipitat către portofel, scoţând banii, şi către florăreasă, apucând buchetul cu ambele braţe şi aranjându-l cu atenţie pe locul neobişnuit de liber din dreapta mea.
 
 
 Mi s-a dat instantaneu o stare sufletească galbenă. 
 
 
 Florile ne-au zâmbit timid la început, apoi ne-au râs delicat: ha, ha, ha, pe tonuri înalte. Felix le-a simţit vibraţia şi le-a auzit suflarea. Mami, florile soarelui vorbesc! Sunteţi minunate, vă iubesc, le-a strigat Felix şi chiar astea au fost cuvintele lui. 
 
 
 Dispoziţia galbenă mi-a subţiat vocea neaşteptat, mi-a îndulcit-o şi ştiu sigur că nu îngheţata pe care tocmai o mâncam a făcut asta. Mulţumesc, băiatule, a zis vocea suavă, şi astfel a început un dialog fantastic între copii, flori şi mama lor, a copiilor şi a vocilor florilor soarelui. Căci, cât e el de mare crescut, Horica s-a lăsat sedus de candoarea din vocea şi vorbele florilor şi a intrat voios şi sincer în lumea de poveste, glumind, întrebând, mirând şi râzând hâtru cu noi. Şi ca întotdeauna când e bucurie peste toţi, e bucurie şi peste Kiti care a râs şi a râs odată cu fraţii ei.
 
  
Astăzi sunt şi mai blândă decât de obicei. Sunt prietenoasă şi caldă. Ca floarea soarelui.