Ca să nu uit. De când (de când? de vreo două luni) vorbim cu Kiti în silabe mai degrabă decât în cuvinte, vorbim intensiv şi vorbim orice, vorbirea a devenit mai accesibilă pentru Pisi, arată cam ca un cerc desenat de Felix la trei ani. Vocalele sunt mai rotunde, consoanele încep să se diferenţieze între ele, combinaţiile de vocale sunt apucate cu mai multă lejeritate de Kiti. Monica a observat foarte atent că dacă lungim silabele atunci când le rostim ca model, Kiti le prinde mai îndemânatic şi reproducerea lor se face mai apropiat de model. Este necesară ca aerul miogimnastica, încălzirea muşchilor mimicii înainte de vorbire este la fel de obligatorie precum încălzirea muşchilor înainte de sport. Dacă pentru Felix, să zicem, guriţa se deschide imediat şi cu uşurinţă aproape înaintea ochilor în primele momente de trezire, pentru Kiti, răspunsul la urarea 'bună dimineata' se dă cu intens efort de voinţă, cu pseudodeschidere de gură şi , în general, cu multă greutate. Evident, dezechilibrul dintre teorie (orele de predare) şi practică în vorbire este una dintre cauzele cvasizadarniciei muncii noastre pe verbalizare cu Kiti. Pentru că dacă am considera că o vorbă rostită este o picătură de apă vărsată, atunci un copil de vârsta lui Kiti ar fi izvorul unui râu, pe când Kiti ar fi sursă de apă pentru o stropitoare de grădină. E secetă de cuvinte în grădina lui Kiti, dar e multă bunăvoinţă şi bună purtare totuşi, care ajută la creşterea floricelelor. Ca să nu uit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu