O latență

Nu știu dacă sunt precaută sau îngrozitor de reflexivă, dar gândurile iscate din observațiile obiective asupra lumii și imaginarea posibilităților de desfășurare a fenomenelor mă fac anxioasă. Și totuși sunt un om optimist, să-mi spun un optimist latent-anxios, cu gânduri intruzive. Măcar este vară, iar ideile pătrunzătoare se ciocnesc de lenea de a le primi, cum ar veni, e anotimpul anxietății cu latența cea mai mare. Pe de altă parte, condiția de a fi părinte ține necesar în ea o cvasicontinua neliniște, pregătită de a izbucni. Atunci, anotimpurile anului au tot atâta relevanță pentru starea de bine, câtă fericire stă într-un coșmar de copil. Și totuși, vara este frumoasă și promițătoare pentru optimism în general.