joi, 18 iunie 2015

Gest duios

Este sfârșit de ciclu școlar la școala lui Felix, dintr-a treia i se schimbă învățătoarea. Mi-a spus de câteva ori în ultimele săptămâni că, într-un fel, nu așteaptă ziua de joi, adică ultima zi înainte ca miss să nu mai fie missa lui niciodată. Nu prea am cuvinte să-i răspund și sunt mulțumită pentru că n-am, întrucât cred că niciun cuvânt nu face în anumite cazuri cât o îmbrățișare. Iată avantajul celui tăcut din fire.

Apoi astăzi, după serbare, a sărit de pe scenă direct în brațele mele, fericit că totul a fost bine acolo și încă emoționat, mi-a luat o șuviță de păr între degete, acest al său gest prim de încredințare, și m-a condus către ieșire, legat încă de părul meu, când a zărit-o pe miss în mulțime și a simțit să-și retraseze simbolic marginile de creștere esențială, căci a împreunat gestul său de încredere în mine, mama sa, cu încă unul congruent, de încredere în miss, apucând cu degetele de la cealaltă mână, entuziasmat de rotunjimea pe care o întrevedea, o șuviță din părul învățătoarei sale. Felix a rămas așa câteva clipe, conectat către în sus prin mâinile sale, zâmbind duios, ca-ntr-o destăinuire. Mulțumesc!


Niciun comentariu: