Din corespondențele mele

Stau ascunsă în mașină, am tras draperiile, fotoliul este lăsat pe spate, citesc, pădurea umedă mă răcorește cât te aștept să vii să mă cauți din pragul școlii, sunt neprietenoasă cu lumea, de-asta stau ascunsă, nu-mi trebuie să știu de niciunele, iar tu înțelegi mofturile mamei tale și vii singur în prag, de unde repornesc să vreau să știu de câte unele, mulțumesc. Apoi, când îți apare surioara în parcare, mie îmi va fi trecut deja pe jumătate capriciul de mai devreme- încă ascult totuși muzica mea, pe care tu mă rogi s-o dau mai încet, ispitindu-mă cu o poveste spontană- așa că sunt pe jumătatea respectivă bună să vă plimb puțin prin Herastraul promis, pe aleea asta cu umbră bătrână și rădăcini răzvrătite de copaci, cu doi îndrăgostiți romantici și un suflet neliniștit, apoi noi trei și cântul monotonal al lui Kiti, până la intersecția cu aleile mai puțin asociale, unde cotim stânga către solaritate, ca să ne orbească și să ne scutească de fiecare atingere eventual neprietenoasă, o facem intuitiv, fiindcă n-avem decât tracul minim necesar pentru a păși, chiar dacă toți până la unul din grupul ăsta de adolescenți îți privesc curioși surioara, ce răsare în toate câmpurile vizuale mai ceva ca tufa uriașă de leuștean printre răsadurile pitice din grădinița mea tânără de legume, ceea ce încă mă nedumerește, deși n-ar trebui, măcar nu acum, când copila își dansează un fel de vals visceral propriu, un tril prelung și înghițit brusc, o întindere repezită către punga de pufuleți din mâinile mele și o fandare bizară cu atingerea scurtă a pantofului ei drept, un, doi, trei; un, doi, trei și de la capăt. Plimbarea e scurtă, desigur, dar e tot atât de eficientă precum va fi ploaia de vară prevăzută exasperant de fiecare entitate media, efectele ei sunt pătrunzătoare și energetice, lasă doar urme vagi de neplăcere, întrupate în imaginea dramatică și totuși comică a tristeții de pe chipul tău lipit de geamul mașinii tatălui tău și a gestului de salut al mâinii tale subțiri , Felix, când mă depășiți pe banda cealaltă, doar atât, o băltoacă fulgerătoare și caraghioasă ce va dispărea în clipa în care ne vom revedea peste doar două ore.