marți, 21 aprilie 2015

Legitime

Ridic în sfârșit legitimațiile fetei, înainte să le pun în geantă, le admir caracterele ferme, ascuțite, probante, fiindcă astfel transpar acestea de sub foliile pe care doamna de la protecția copiilor le laminează chiar sub privirea mea, îi admir și fetei din fotografie zâmbetul angelic, apoi citesc înscrisurile de pe ele, expresia 'persoană cu handicap' alăturată chipului surorii sale îl înduioșează pe Horica, 'ooo, Kiti, persoană cu handicap', nu știu acum ce cuvânt e mai înduioșător, persoană sau handicap, acum când scumpa noastră persoană se apropie de momentul dobândirii cărții de identitate, în context, nu găsesc noimă pentru existența așa de precoce a acestui act, oricum, cu fiecare gingășie spontană a fraților ei, copila capătă tot mai multă imunitate față de starea omenească de nevolnicie, cu gândul asta optimist plec mai departe și cu îndoielile pe care orice ambivalență ți le ridică, verbalizate capricios de Horica, să mă tund sau să nu mă tund acum?

Niciun comentariu: