vineri, 5 decembrie 2014

Spre Crăciun cu spirit vesel-5 decembrie

"Despre valoarea neînsemnătătii.(…) Neînsemnătatea, prietene, e esența existenței. E cu noi peste tot și tot timpul. E prezentă chiar acolo unde nimeni nu vrea să o vadă: în grozăvii, în bătăliile sângeroase, în cele mai cumplite nenorociri. Adeseori se cere curaj ca s-o recunoști, în condiții atât de dramatice, și ca să-i spui pe nume. Dar nu-i vorba numai s-o recunoști, trebuie s-o și iubești, neînsemnătatea, trebuie să înveți s-o iubești. (...) Inspiră, D'Ardelo, inspiră neînsemnătatea asta care ne înconjoară, e cheia înțelepciunii, e cheia bunei dispoziții…" (Sărbătoarea neînsemnătății, Milan Kundera).


Kiti și Naoki sunt numele a doi adolescenți cu autism despre care puteți citi în două cărți ale Editurii Frontiera, dar nu doar asta vreau să spun acum. Nici despre abia suportabilă tristețe a respingerii pe care  acești părinți și copilul lor sunt nevoiți să o îndure, fiindcă, nu-i așa, în ciuda generalei impresii de însemnătate a propriei persoane (mă folosesc de ideea marelui scriitor citat mai sus), mai toți găsim în noi urme ale tristeții de a fi refuzați, nu insist. Ci despre această dublu dulce alăturare de nume, Kiti și Naoki. Kiti și Naoki. Deschid o paranteză morală, menită să atribuie, cum se cuvine, aparent absurda alăturare de cuvinte, 'dublu dulce' candidei intuiții, hilarului ilogic ale minții omenești, anume a cofetarului de la colțul străzii liceului în care am învățat, care își îmbia clienții, original sau poate nu, cu inscripția inestetică de pe o bucată maronie de carton, 'suc dublu dulce', închid paranteza. Așadar, Kiti și Naoki, de două ori dulce, o dată prin efectul stilistic al întâmplătoarei aliterații, apoi încă o dată prin ingenuitatea imaginii celor doi copii împreună, într-o fascinantă apropiere spirituală atemporală, deși întâmplată în același timp fizic, și aspatiala, desigur, cum sunt toate prefacerile copiilor în adolescenți și oameni adulți oriunde și oricând.




Niciun comentariu: