marți, 2 decembrie 2014

Spre Crăciun cu spirit vesel-2 decembrie

Citesc de dimineață pe facebook că de când avem un președinte de origine germană chiar și iarna vine la timp, desigur, o glumă reușită, pe de altă parte însă, nimic mai adevărat că spiritul bun precumpănește asupra răului, așadar să ne bucurăm și să ieșim la zăpadă! Ceea ce eu tocmai fac, adică nu ies la zăpadă, ci intru în casă de la zăpadă, cu puls mărit, de la efortul de a îndepărta zăpada de pe aleile din jurul intrării în curte și în casă.

Îl las pe Felix să-și completeze neajutat fișele de lectură pentru niște fabule de Lev Tolstoi, îmi cere să-l îndrum cu liniile de final, ce a învățat din lectura respectivă, se alintă, el a învățat ceea ce deja știa, să iubească animalele, dar, totuși, insist să-mi povestească fiecare fabulă în parte, o face și zâmbește isteț, fiindcă ajunge să înțeleagă. Nu-l verific, îmi arată doar desenele sale de pe fiecare fișă, vulpița și șoricelul sunt adorabili, îi spun și când îi spun, realizez că sunt chiar vorbele sale de mai devreme, 'mami, Kiti este adorabilă cu părul ei ciufulit'.

Deschid larg ușa balconului, stratul zdravăn de zăpadă mă atrage să-l deranjez, zăpada are compoziție ideală pentru a construi oameni de zăpadă, prezic o creștere demografică impresionantă și mulți morcovi în aprozare zilele astea, bulgarașul pe care-l rotunjesc bine în mâinile goale o sperie pe Kiti, ea fuge în baie, râzând și temându-se de mine, eu o prind, bineînțeles, și îi ating ușor obrazul cu el, dar ea înțelege cum să răspundă la asaltul bulgarașului, fiindcă se oprește din alergare și mi-l trage din mână, apoi îl așază delicat pe marginea chiuvetei, privindu-mă întrebător, remiză?

Se întâmplă iarna, când ninge, o apropiere generoasă, solidară între ființe, iată un alt motiv pentru care iubesc ninsoarea, această promisiune a unui timp de dărnicie, ce va să vie.






Niciun comentariu: