Floricele și alte tratații

 
Putem mânca frunzele teiului? Putem, dar atunci vom fi devenit atât de vătămători ca melcii și răii din poveștile tale. Putem însă în vară târzie să-i culegem florile, să le legăm în buchețele cu parfum suav-dulce. Da, să vină albinele să facă multă miere pentru Horica.
 
Unde mi-e mouse-ul, unde? Unde mi l-ai pus, Kiti? Apoi, fiindcă nu-l găsește, Horica pornește în tir nemilos de acuze, pe alocuri, înciudat, încearcă jucăușe răzbunări față de sora lui. Fata se întristează, din zâmbet mai rămâne doar inerție pe chipul ei, apoi amorțește într-o tăcere atonica, cea mai resemnată dintre toate. Nu este Horia omul să reziste drept în cruzime, îl aud că-i pare rău. O ia de mână pe Kiti să o îmbuneze, Kiti, mă mai iubești, o întreabă, fiindcă știe că familiaritatea întrebării se însoțește de familiaritatea răspunsului afirmativ, ea spunând întotdeauna, 'da'. Dar iat-o acum dând din cap a 'nu', aproape suspinând, să nu ne vină a crede ochilor nemulțumiți și curioși cu întorsătura esențială pe care întâmplarea o aduce în atitudinea copilei. Mă apropii de ea, insist, aproape sugerându-i corupt răspunsul, 'îl iubești pe Horia?', însă Kiti, căzută moale pe canapea și îngândurată, își este sie însăși consecventă, 'nu'. Doar o vreme, atât, după care revine vremea iertării.