Cu patos

Nu mă complic, esențial ca vacanța să aibă alt gust decât cel metalic al lumii virtuale este să scot copiii din casă. Îi scot în fiecare zi de dimineață. Astăzi, ceva mai târziu, acum simt un dor întreg de grădinărit, de aceea, încă înainte să plece Kiti cu Cătă la școală, cobor în grădină. Analizez: adulmec roșiile crude, caut cu privirea integritatea noilor boboci ai hibiscusului, deasemenea observ fugar doi-trei melci ce parazitează frunzele hortensiei roșii. Mă bucur de o adiere plăpândă de vânt, astăzi va fi o zi arzătoare. Culeg cinci zmeurici, pe care le ofer copiilor. Kiti refuză cu o îndepărtare a capului și un surâs. Insist, ea refuză iarăși.

Munca în grădină este plăcut ostenitoare, în special când se depune mai degrabă pentru încântare decât din trebuință. Am această bucurie. Îndepărtez buruienile din jurul roșiilor, dar, înainte să mă apuc de treabă, priveliștea dreptunghiului de pământ invadat de-a dreptul de buruiană este deznadajduitoare. Îmi amintesc de metodele de învățare a fetei mele și a copiilor asemenea ei, despărțirea în părți simple a lecției, așadar îmi concentrez atenția pe un petec mic de pământ din dreptul vârfurilor picioarelor, unde văd un mănunchi îndrăzneț de tulpini cuceritoare și doar atât. Îl smulg cu voluptate cu mâinile înmănușate, iar fiindcă pământul este umed și în profunzime recapăt încredere că voi reuși primenirea pământului rodnic.

Revenită în casă, îl împing pe Horia cu spatele de tocul ușii pentru a-l măsura. Pândim împreună nerăbdători fiecare milimetru de alungire a băiatului, iar entuziasmul celui ce se-ntinde pentru descoperirea oricărui mic milimetru are astăzi candoare. Caut să îi augmentez încrederea că va crește mare, promițându-i că sportul zilnic pe care-l practică este secretul. Acum, că a înțeles că poate și înota, în ciudă faptului că nu vede deloc bine fără ochelari, adolescența i se înfățișează în sfârșit ca, fără îndoială, o tulburătoare epocă a încrederii și optimismului nemăsurate.