joi, 12 iunie 2014

De veghe în fiece clipă

Ziua începe halucinant la patru dimineața. Nu mă privesc în oglindă, n-am chef să văd oameni morocănoși. V-ați putea pune întrebarea, de ce m-aș privi în oglindă la patru dimineața, iar în acest caz v-aș răspunde, pentru că trezirea se face în baie, acolo unde, după o ușoară ridicare a capului, dai cu privirea de-a dreptul în oglinda îngâmfată. Nu ridic ochii. Kiti impune indirect trezirea, indirect, fiindcă ea nu vine la noi în dormitor, ci noi mergem către ea. Asta este o necesitate, ultima oară când am amânat întâlnirea cu fata, a pornit alarma casei de n-am mai oprit-o nici cu securitatea, nu glumesc. De data asta, evident, întâlnirea are loc în baie. Cât aștept, simt impuls năvalnic de răutate. Am două opțiuni: să mă las în voia diavolească a pornirii și să mă năpustesc asupra lui Kiti sau să-mi exprim verbal imboldul și să mă îmblânzesc. O aleg pe cea de-a doua. Sunt obosită și devin rea, să știi, îi strig fetei, aplecându-mă deasupra ei și ciufulindu-i nervos părul cu ambele mâini. Kiti nu mă crede, de aceea are îndrăzneala să-mi râdă în față. După ce o conduc în camera ei, împing canapeaua ajunsă din necesitate în hol chiar în dreptul ușii și mă arunc în ea, plănuind completarea nopții cu somn în chinuitoarea postură de temnicer al propriei mele fiice. Aflu în câteva minute despre deșertăciunea planului meu optimist, ce-i drept, optimism încurajat de vorbele gardianului centrului unde învață Kiti, auzite ieri, ce-mi răsună încă în minte, vorbe spuse unui nevăzut interlocutor într-o conversație telefonică, din adâncimea dulce și necomplicată a unui fotoliu, anume, 'ce să fac, muncesc!'. Ei bine, mă consolez cu schema temincerului treaz, dar încremenit într-o, ce-i drept, mai puțin solemnă postură culcată și veghez.

Încă veghez când se trezește Felix. Apoi le veghez copiilor mici servirea micului dejun și tot ritualul pregătirilor pentru școală, cu observația că astăzi suplimentez veghea cu implicare activă, întrucât Felix trebuie să îmbrace ținuta festivă în vederea unei ceremonii școlare. Din fericire veșmintele sărbătorești, cămașa și cravata, se află la locurile lor, ceea ce nu este neapărat un dat, așadar ritualul de îmbrăcare poate continua. Intervin iarăși ca să-i prind băiatului cravata în jurul gâtului, însă acesta mă oprește, amintindu-mi că purtarea unui accesoriu atât de reliefat este riscantă atunci când se face în proximitatea lui Kiti, recunoscută pentru îndârjirea și abnegația cu care îndepărtează anexele, de parcă s-ar lepăda de Satana. Obțin destul de greu promisiunea lui Cătă, astăzi șoferul copiilor, că îi va potrivi lui Felix cravata chiar înainte de a-l lăsa la școală, apoi ne dezmierdăm scurt și cuprinzător încă o dată înainte de plecare. Rămân acasă și rămân să-i veghez și lui Horica somnul astâmpărat, amețită tridimensional de aburii aromați ai cafelei fierbinți, de absolut celestul concert păsăresc matinal și de propriile mele fantasme ale unui somn îndestulător.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Of, of...(Doina)