Cu vreme ce predispune la stări depresive, sfârșitul de săptămână se împlinește acasă, în nuanțe bitonale. Ploaie și nefericire, vânt și îndărătnicie. Kiti plânge neconsolată, de data asta nu pare s-o doară nimic, nici măcar urechile de propria-i gălăgie. Ăsta este tonul dominant. Al doilea spune despre consolarea în intimitate. Kiti urcă în camera ei, unde vântul nu pare atât de insistent să pătrundă în casă și unde spațiul îi permite fetei să îl modeleze după bunul și liniștitorul ei plac. Acolo se simte bine, altfel nu văd de ce refuză cu încăpățânare să coboare. Indecisă precum vremea dimineții de luni, Kiti nu este hotărâtă, să râdă, să plângă, dar îi promit soare mai târziu, așa că se învoiește să iasă din camera ei.
Precum antagonismul de stare al sfârșitului de săptămână ține necesar de capriciile vremii, citesc că opoziția dungilor alb-negru ale zebrelor depinde de un anumit tip de adaptare al acestor animale și numai de acesta, anume, după un studiu realizat pe un model statistic ce a opus cele mai importante cinci ipoteze care au încercat să răspundă la întrebarea veche de peste o sută de ani, de ce au zebrele dungi, s-a obținut un răspuns foarte clar: zebrele au dungi, nu pentru a se camufla, nu pentru a-și pune în încurcătură prădătorii, nici pentru a ușura reducerea temperaturii corpului sau a înlesni comportamentul social în turmă, ci pentru a respinge insectele. Desigur, teoriile științifice, precum dispozițiile omului, au impact covârșitor astăzi. Șansa ca mâine să fie contrazise de altele este tot la fel de mare ca aceea de a răsări din nou soarele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu