Despre nefericirile pustiitoare ale unui agresor

Multe mărunte minuscule mărturii de nefericire în jur, copii deveniți adolescenți cu fizicul, cu anii, numărând doar puține încă alte nefericiri mărunte minuscule până la maturitatea din buletin, pe care, nu știu, Doamne, cum le vor transforma în altceva decât aceleași nefericiri, ce dor și dor, căci numai din durere pot ieși, lovind ușor în stânga și în dreapta, atenți perfid să nu lase urme vizibile, desigur, ignorându-le pe cele invizibile, cu inexorabilă ignoranță și chinuitoare nătângeală emoțională, îi urmăresc pe bieții copii deveniți adolescenți cu fizicul, cu anii, îi urmăresc din umbră adunându-se gregar în cete triste, cete animate de multele mărunte minuscule mărturii de nefericire anterioară, păi cum altfel să le lipsească cu desăvârșire lacrimile, de fericire, bucurie, tristețe, frumusețe, sfințenie, compasiune sau nefericire sau, dacă nu e secetă deplină, cum altfel să tot erupă, să erupă, să erupă?