In răstimpuri imperfect

Prepar micul dejun, iar prepararea micului dejun cere concentrare maximă, întrucât se face cu bifarea imaginară a elementelor unei liste, deasemenea imaginare, de activități repetitive, dar absolut necesare. În plus, atenția-mi către cele de mai sus trebuie însoțită de observarea discretă, cu coada ochiului, a lui Kiti, mai exact, a mișcărilor haotice ale fetei. Sunt complet înecată în propriile-mi gânduri, centrale, cele ce privesc micul dejun, și laterale, cele ce țin de mine, de dispoziția mea de moment, de programul meu, așadar nu sunt foarte atentă la micile înțepături dintre copiii care își așteaptă răsfățați bucatele, nici la ce ne povestește Felix, prind totuși o frază, spusă pe ton interogativ, deci care așteaptă un răspuns de la mine, anume, mereu îmi spune: 'asta nu contează'. Nu-mi amintesc cine este imperturbabilul, dar Felix vrea să-mi afle părerea, de ce crede ea (aha, este o ea) că nimic nu contează. Ei, n-o spune crezând neapărat și la modul absolut că nimic nu este de interes, este, așa, o vorbă, este 'miserupista'. Recunosc că, nefiind foarte atentă, îmi scapă vorba asta de argou fără să vreau, însă, din fericire, lui Felix nu îi spune nimic cuvântul, ba trece peste el, corectându-mă, adică vrei să spui că este nepăsătoare, nu-i așa? Ah, îmi mușc buzele și mă întorc către copii de la sandwichurile pe care le prepar, acolo unde Horica își râde de mine, ți-a zis-o! Da, da, mi-a zis-o, mulțumesc, Felix, nepăsător, indolent, senin, insensibil, asta am vrut să spun, să știi, pe cuvânt că asta ar fi vrut mama ta să spună.