Astăzi bate vântul

Astăzi bate vântul. Încă de azinoapte l-am auzit șuierând pe la încheieturile drepte ale ușii terasei și m-am bucurat de el. Noaptea își ține aproape până spre dimineață fierbințeala de peste zi, așa că orice adiere este binefăcătoare. La plajă stăm doar câteva ore în zorii zilei, în restul timpului ne odihnim și ne plimbăm. Și neapărat privim marea. Felix înoată cu colacul, dând rapid din mâini și mișcând ritmic picioarele de parcă ar fi un delfinas. Înaintează prin apă cu viteză. Horica înoată ca un câine, cu capul afară din apă, avertizandu-ne că anul viitor își va pune neapărat lentile de contact. Kiti nu înoată, dar stă cu zecile de minute pe mal, intrând în apă, apoi ieșind și tot așa. Abia acum, după șase zile, pot spune că s-a acomodat cu locul, dar mai ales cu programul, întrucât pentru ea schimbările de loc au fost întotdeauna destul de ușoare. Poate ajută și vântul. Aș rupe o tulpiniță de leandru de pe marginea șoselei, ca să o aduc acasă. Sunt atât de frumoase tufele uriașe de leandri de pe drum! Și portocalii, și rodiile, și măslinii, și eucalipții, chiar și pinii sunt frumoși aici, pentru că se potrivesc atât de bine în peisaj. Facem plajă mereu sub același copac, pe care nu îl recunosc. Este unul bătrân, cu scoarță care se desprinde în foițe subțiri, lăsând tulpina netedă, colorată în nuanțe calde de portocaliu și maro. Este înalt, iar sus, în desimea coamei sale, își cântă pașii târșâiți o trupă veselă de cosași. Astăzi, fiindcă bate vântul, îi pot asculta din mare. Ies din apă cu ochii închiși, înfrunt vântul în față, ajung la baza de sub copacul nostru. Este bine.