Duminică

5 am. Năuceala. Trezirea prea bruscă o duce buimacă în dormitorul părinților, poate năuceala este dată de trecerea subită din vis în realitate sau poate de schimbarea substanțială de percepție a lumii, de la orizontală la verticală. Sau poate că într-o năuceală perpetuă este doar un alt fel de a-ți trăi viața, de unde concluzia corectă că ora nu contează. Nimic mai neadevărat, la cinci dimineața rațiunea nu-ți folosește la nimic. 

  

6 am. Plânsul. Adevăratul plâns este cel în care curg lacrimi, văicărelile nu se pun. Un plâns mocnit la șase dimineața trebuie luat neapărat în seamă. Atunci se cere restabilirea unei ordini zdruncinate. Timpul, în sine, nu ajută, de aceea, cât se așteaptă trecerea lui, mângâierile și vocea caldă sunt paliative. 

7 am. Reprimarea. A curma o stare de rău cere o încuviințare din partea celui în durere și un masaj. Sunt două ore și mai bine de la trezire când fetița se învoiește cu starea sa deplorabilă, ceea ce îi aduce alinare. Tatăl ei are proprietăți antialgice. 

  

8 am. Dilema. La micul dejun se pun întrebări paradoxale: ouă fierte sau ouă omletă? Se răspunde tot paradoxal: preferabil fără ouă. Dilemele nu mai sunt ce-au fost odată. 

  

9 am. Hohotele. Cu stomacul plin, bucuria este dublată de râsete zgomotoase. Kiti hohotește cât două amplificatoare la un loc. Uneori mă fascinează cu câte un chiot în armonie perfectă cu muzica lui Horică.  

  

10 am. Exaltarea. Este starea pe care anumiți oameni, în anumite momente, i-o provoacă. Acum. Se exprimă absolut seducător, prin îmbrățișări neașteptate, priviri subtile, bufonerii stranii, toate dublate de zâmbete dulci.