marți, 26 martie 2013

Trecutul este în noi

Totuși zăpada vine cu bucurie pentru copii, de data asta bucuria se naște din faptul că ne petrecem ziua ca și cum ar fi vacanță. Aflu că o ninsoare pribeagă târziu în martie nu este un fenomen ce se întâmplă foarte rar și știu că este la fel de rapid trecătoare precum o ploaie în miez de vară, de aceea nu pot decât să îmi pară rău de ea, de rătăcirea ei tristă în timpul prezent. Când ninge târziu în martie mă simt de parcă prezentul se împletește cu trecutul, numai că cele două timpuri, trecutul și prezentul, nu se ating niciodată. Nu așa.  

Poate așa? Vorbesc cu o prietenă despre instinctul matern, ne întrebăm dacă existența acestuia este universală în specia noastră, așadar dacă ne naștem cu acest reflex necondiționat sau nu neapărat, iar dacă acest instinct, ca să o citez pe prietena mea, este același lucru cu a avea ureche muzicală, să zicem, atunci este nedrept a culpabiliza femeile care nu își doresc niciodată copii. Instinctul matern, precum orice instinct, este un reflex înnăscut, necondiționat, de ocrotire a nou-născutului, este acea pornire interioară necantitativa, necesară și suficientă, de a face supraviețuirea copilului posibilă, anume, îmbrățișare și hrănire, și nu are decât incipient de a face cu procesul complex de transformare a femeii în mama iubitoare ce va deveni treptat. Instinctul matern există undeva, adormit, adânc întipărit în genele noastre și nu are de a face cu abilitățile specifice ale unei persoane care o fac aptă și doritoare să își trăiască viața în preajma copiilor, așa cum sunt educatorii, profesorii, medicii pediatri și alții, iar dorința de a deveni mamă, dacă are vreo determinare instinctuală, atunci aceasta ține, cred, de un alt instinct. 

Afară viscolește, iar nouă nu ne pasă mai mult decât să îi admirăm din căldura casei pe cei trei fazani, cu al lor zbor greoi, ce au aterizat chiar în gardul curții noastre, unde ciugulesc preocupați ceva semințe împrăștiate din primăvara de acum câteva zile, gata să își ia zborul nesigur și gălăgios în orice clipă.  

Niciun comentariu: