Fără regrete

Nu știu de ce nu am mai avut nici măcar o strângere de inimă în timp ce mi-am înfipt foarfeca în claia deasă, ciufulită de păr a lui Kiti, deși nu am făcut-o cu vreo urmă de răzbunare pentru gestul pustiitor de smulgere a firelor de păr, nici ca urmare a stingerii convingerii mele estetice că delicatețea și frumusețea chipului feminin se întregește când este încadrat de un păr lung, curat, ci am făcut-o poate doar cu speranța și încrederea că va trimite în uitare gestul devastator și întristător. Surpinzator, nici la vederea capuțului dulce, ușurat, acum parcă înfășurat într-o blăniță mătăsoasă, deasă, intimă nu am retrăit regrete, chiar dacă apariția inedită a surioarei lor li s-a părut băieților nemulțumitoare, stranie, nefirească.  
 
Număr și socotesc astăzi douăzecișidouă de luni scurse pentru a găsi altă împăcare, timp în care am tot mimat și am căutat cu îndârjire echilibrul. Timpul, purgatoriul generos, imperturbabil și necesar al împăcării noastre.